Sărbătoarea Bunei Vestiri la Mănăstirea „Sfânta Macrina”
27.03.2012, Cluj (Catholica) - În Sărbătoarea Bunei Vestiri, duminică, 25 martie 2012, când Preasfânta Fecioara Maria a spus „DA” planului lui Dumnezeu, comunitatea Surorilor Baziliene din România a avut marea bucurie de a sărbători depunerea voturilor pe viaţă de către sora Maximiliana – Viorica Santa. Ceremonia depunerii voturilor a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii celebrată de PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, la Mănăstirea „Sfânta Macrina” din Cluj-Napoca.
Maica Valentina, Superioara Provinciei „Inima Neprihănită a Preasfintei Fecioare Maria” din România, a Ordinului „Sfântului Vasile cel Mare”, referindu-se la acest moment de sărbătoare din viaţa comunităţii, a spus cu bucurie: „Sora Maximiliana, după modelul Sfintei Fecioare a răspuns cu generozitate slujirii lui Dumnezeu până la moarte, prin ‘DA’-ul ei, îmbrăţişând cu bucurie planul pe care Dumnezeu îl are în viaţa ei. Dăruindu-se lui Dumnezeu, dar şi slujirii aproapelui, sora Maximiliana, păşeşte îndeaproape pe urmele lui Isus, purtând Cuvântul lui Dumnezeu tuturor celor pe care îi întâlneşte în drumul slujirii. Prin viaţa ei de slujire şi sacrificiu, ea va fi o nouă lumină în lumea de azi, şi, purtătoarea lui Cristos în mijlocul poporului lui Dumnezeu. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să reverse asupra sorei Maximiliana toate harurile de care are nevoie, pentru o slujire rodnică şi cu bucurie!”
„Ne bucurăm”, a spus la rândul său PS Florentin, „pentru că astăzi Preasfânta Fecioară Maria, prin cuvintele ‘Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău!’, primeşte darul Spiritului Sfânt şi se consacră cu totul lui Dumnezeu […]. Poate multă lume se întreabă cum poate fi o soră izvor de viaţă: poate, dacă întemeia o familie şi avea mulţi copii, atunci ar putea spune ‘sunt izvor de viaţă’. Dar Sfântul Ambrozie spune: ‘atunci când împlinim cuvântul lui Dumnezeu şi când îl trăim, prin viaţa noastră, suntem izvor de viaţă, aşa cum a fost Preasfânta Fecioară Maria’. De aceea, astăzi, în acest Ordin călugăresc va izvorî un nou izvor de viaţă – sora Maximiliana care va deveni ‘viaţă’, prin respectarea voturilor călugăreşti, al sărăciei, al castităţii şi al ascultării. Iată cum astăzi Biserica se îmbogăţeşte cu un nou izvor de viaţă – este un motiv de bucurie pentru fiecare dintre noi şi desigur, în primul rând pentru aceia care au îndrumat-o să devină Mireasa lui Hristos.”
Într-o zi în care este celebrată viaţa, Ierarhul de Cluj-Gherla a cerut în mod special să fie ocrotit marele dar al vieţii: „În primul rând să ocrotim viaţa, să o lăsăm să izvorască aşa cum primăvara izvorăsc muguri şi flori, la fel să lăsăm să izvorască marele dar al vieţii”. Pr. capelan Marius Furtună a încheiat mulţumind bunului Dumnezeu pentru ziua de sărbătoare. Totodată, a mulţumit Preasfinţiei Sale Florentin care a fost în mijlocul credincioşilor, tuturor preoţilor prezenţi la celebrare, diaconului Georgel Manea, care în curând va fi hirotonit preot, chemând la rugăciune pentru ca Mănăstirea „Sfânta Macrina” să fie în continuare o oază de spiritualitate. În încheiere, o mulţumire specială a fost adresată şi de către Episcopul eparhial Surorilor Baziliene, în mod particular comunităţii din Cluj-Napoca, pentru viaţa lor de rugăciune, pentru apostolatul lor, păstrând idealul vieţii în dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, izvorâte dintr-o credinţă vie şi puternică.



