Întâlnirea Conferinţei Europene a Copilăriei Misionare la Luxemburg
29.03.2012, Luxemburg (Catholica) - Responsabili ai Copilăriei Misionare din 19 ţări, printre care şi România, şi Ralamboarison Baptistine, secretarul general al Oficiului pentru Copilăria Misionară din Vatican, au participat la Luxemburg la întâlnirea „Mit Kindern im Glauben wachsen” – „Să creştem în credinţă împreună cu copiii”, organizată de Conference de l’Enfance Missionnaire Europeenne (CEME) în perioada 18-20 martie 2012, la Seminarul „Ioan al XXIII-lea”. Din partea Operelor Pontificale Misionare din România, au fost prezenţi Brânduşa Albert şi pr. Florin-Petru Sescu.
Aşa cum se obişnuieşte de aproape 20 de ani, Conferinţa Europeană a Copilăriei Misionare a fost găzduită şi anul acesta de oraşul Luxemburg. Pregătirile au fost făcute de Secretariatul Centrului Misionar din Luxemburg. Această întâlnire are loc o dată la doi ani şi se bucură de prezenţa tuturor ţărilor europene în care există un Centru Naţional al Copilăriei Misionare. În prima zi a întâlnirii, duminică, 18 martie 2012, a avut loc primirea participanţilor, iar seara, prin salutul preşedintelui Moresino Flavio, s-a dat startul întâlnirii CEME din acest an. S-au amintit ideile şi propunerile ultimei întâlniri CEME din anul 2010. Totodată s-a prezentat programul, scopul şi obiectivele întâlnirii de anul acesta. A doua zi lucrările s-au axat pe întrebarea „Cum a învăţat Isus credinţa sa?” A încercat să răspundă prof. dr. Wilhelm Bruners, aducând în prim plan viaţa familiei de la Nazaret şi modul în care copiii evrei erau educaţi la credinţă. S-a pus accentul pe o redescoperire a trăirii credinţei în familie, cu rituri şi obişnuinţe ce devin tradiţie, asemenea familiilor evreieşti din timpul lui Isus, precum şi necesitatea redescoperirii în familie a frumuseţii şi măreţiei lui Dumnezeu. La aceeaşi întrebare au făcut referinţă şi grupurile de discuţie împărţite pe diferite limbi de circulaţie internaţională.
Cea de-a treia zi a stat sub egida: „Posibilităţi actuale de a învăţa şi a împărtăşi împreună credinţa”. Prof. dr. Alexander Schroter a încercat să aducă în atenţia participanţilor dificultăţile dialogului între generaţii, alimentate de concepţiile şi modele propagate de mass-media în special prin televiziune şi internet. Grupurile de discuţie au încercat să găsească, dar şi să propună soluţii pentru această problemă. A patra zi a fost dedicată în totalitate planurilor şi ideilor de viitor, modului în care CEME ar trebui să se dezvolte şi pe ce ar trebui să pună accentul în proiectele următoare. Pe parcursul zilelor, în diferite momente, cele 19 ţări participante: Germania, Austria, Belgia, Canada (ţară invitată), Croaţia, Danemarca, Scoţia, Anglia, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Cehia, România, Slovacia şi Elveţia şi-au prezentat activităţile şi proiectele desfăşurate în ultimii doi ani, oferind tuturor posibilitatea unei îmbogăţiri şi descoperirea unor noi posibilităţi de a lucra în cadrul Copilăriei Misionare.
România, care nu are încă un Centru Naţional al Copilăriei Misionare, a prezentat câteva proiecte desfăşurate cu copii la nivelul Diecezei de Iaşi, atât în colaborarea cu diferite parohii şi şcoli, cât şi cu Acţiunea Catolică. Ţara noastră participă pentru a doua oară la această întâlnire europeană, invitată fiind ca simpatizantă, privită ca o ţară cu un mare potenţial pentru activitatea misionară. S-a subliniat necesitatea înfiinţării unui Centrului Naţional al Copilăriei Misionare în România, primind promisiuni de susţinere din partea diferitelor ţări participante. Toţi participanţii au apreciat atmosfera deschisă şi plăcută a acestei întâlniri, subliniindu-se necesitatea păstrării unui astfel de climat şi pentru celelalte întâlniri. Într-un astfel de climat este favorizată deschiderea şi dialogul dintre toţi participanţii, fiind mai uşoară împărtăşirea realizărilor şi problemelor cu care se confruntă fiecare. (Material semnat de pr. Florin-Petru Sescu pentru Ercis.ro)