Umanitatea noastră a fost purtată la înălţimile lui Dumnezeu
20.05.2012, Vatican (Catholica) - Biserica Catolică de rit latin a sărbătorit Înălţarea Domnului joia aceasta, în unele ţări sărbătoarea fiind mutată pe astăzi. Despre această sărbătoare le-a vorbit Papa Benedict al XVI-lea pelerinilor veniţi în Piaţa San Pietro pentru antifonul marian de la miezul zilei. Redăm alocuţiunea papală după traducerea realizată de redacţia română a Radio Vatican.
Iubiţi fraţi şi surori!
Patruzeci de zile după Înviere – potrivit cărţii Faptele Apostolilor – Isus s-a înălţat la cer, adică s-a întors la Tatăl, de care fusese trimis în lume. În multe ţări, acest mister este celebrat nu joi, ci astăzi, în duminica următoare. Înălţarea Domnului marchează împlinirea mântuirii începute odată cu Întruparea. După ce i-a instruit pentru ultima dată pe ucenicii săi, Isus se ridică la cer (cf. Mc 16,19). El, însă, „nu s-a separat de starea noastră” (cf. Prefaţa Liturghiei); în fapt, în umanitatea Sa, a asumat cu sine oamenii în intimitatea Tatălui, şi astfel a dezvăluit destinaţia finală a pelerinajului nostru pământesc. Aşa cum pentru noi a coborât din cer, şi pentru noi a suferit şi a murit pe cruce, tot astfel pentru noi a înviat şi s-a suit la Dumnezeu, motiv pentru care nu mai este departe, dar „Dumnezeul nostru”, „Tatăl nostru” (cf. In 20,17).
Înălţarea este ultimul act al eliberării noastre de sub jugul păcatului, cum scrie apostolul Paul: „Suindu-se în înălţime, a dus în robie robia” (Ef 4,8). Sfântul Leon cel Mare lămureşte că prin acest mister „este proclamată nu doar nemurirea sufletului, dar şi cea a trupului. Astăzi, în fapt, nu suntem numai confirmaţi posesori ai raiului, dar am şi pătruns în Cristos în înălţimile cerului” (Despre Înălţarea Domnului, Tratat 73, 2.4: CCL 138 A, 451453). De aceea ucenicii, când l-au văzut pe Învăţătorul desprinzându-se de pământ şi ridicându-se spre înalt, nu au fost cuprinşi de descurajare, din contra, au simţit o mare bucurie şi s-au simţit stimulaţi să proclame biruinţa lui Cristos asupra morţii (cf. Mc 16,20). Şi Domnul înviat lucra cu ei, distribuind fiecăruia o carismă proprie, pentru ca astfel comunitatea creştină, în ansamblul ei, să reflecte bogăţia armonioasă a Cerului. Scrie mai departe Sfântul Paul: „a dat oamenilor daruri (…) Şi tot El i-a dat pe unii să fie apostoli, pe alţii să fie profeţi, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, (…) spre zidirea trupului lui Cristos, (…) până când vom ajunge cu toţii (…) la măsura vârstei plinătăţii lui Cristos” (Ef 4,8.11-13).
Dragi prieteni, Înălţarea Domnului ne spune că în Cristos umanitatea noastră este purtată la înălţimile lui Dumnezeu; astfel, de fiecare dată când ne rugăm, pământul se uneşte cu cerul. Şi, aşa cum tămâia care arde, face să se ridice în sus fumul ei de plăcută mireasmă, tot aşa, atunci când înălţăm către Domnul rugăciunea noastră fierbinte şi încrezătoare în Cristos, ea traversează cerurile şi ajunge la Tronul lui Dumnezeu, este auzită şi ascultată de El. În renumita lucrare a Sfântului Ioan al Crucii „Urcarea Muntelui Carmel”, citim că „pentru a vedea realizate dorinţele inimii noastre, nu există nici o modalitate mai bună decât a pune puterea rugăciunii noastre în ceea ce îi place cel mai mult lui Dumnezeu. Deci, El nu ne va da doar ceea ce îi cerem, adică mântuirea, dar şi ceea ce El vede că este convenabil şi bun pentru noi, chiar dacă nu i-l cerem” (Libro III, c. 44, 2, Roma 1991, 335).
Să o implorăm pe Fecioara Maria, ca să ne ajute să contemplăm bunurile cereşti, pe care Domnul ni le promite, şi să devenim martori tot mai credibili ai vieţii divine.
