Vizită pastorală a PS Alexandru în parohia Băcia
29.05.2012, Lugoj (Catholica) - În duminica a VII-a după Paşti, la 27 mai a.c., Preasfinţitul Alexandru Mesian s-a aflat în mijlocul credincioşilor din parohia Băcia, protopopiatul Deva, jud. Hunedoara. Episcopul a fost însoţit de Mons. Angelo Pop, Vicarul General al Episcopiei de Lugoj. Este cea de a doua vizită pe care PS Alexandru o face în această parohie. Încă de la anul 1733 parohia Băcia număra în jur de 46 de familii cu biserică şi casă parohială. Primul paroh al acestei comunităţi a fost pr. P. Iuon (1731). Actuala biserică a fost edificată în anul 1876. La anul 1903 în parohia Băcia existau 122 de credincioşi greco-catolici.
Este cunoscut faptul că între 1948 şi 1990 Biserica Greco-Catolică din România a fost suprimată şi interzisă cât timp puterea comunistă a guvernat ţara prin dictatură. Preoţii şi Episcopii au fost încarceraţi şi omorâţi prin închisori, iar bunurile materiale confiscate de către stat. Reactivarea parohiei s-a făcut în anul 1994. Prima Sfântă Liturghie celebrată de părintele Oltean Decebal s-a făcut chiar în ziua de Crăciun a anului 1994. La sosire, PS Alexandru a fost întâmpinat în faţa bisericii de pr. Micu Ceciliu, protopopul de Deva, şi de pr. paroh Oltean Decebal, iconom stavrofor. La Sfânta Liturghie Arhierească, alături de PS Alexandru s-au aflat Mons. Angelo Pop, pr. Micu Ceciliu şi pr. Oltean Decebal, parohul locului.
În cuvântul de învăţătură, PS Alexandru a vorbit despre evanghelia zilei precum şi despre adevărurile de credinţă stabilite la conciliul I ecumenic de la Niceea şi completate la Constantinopol în Conciliul al II-lea ecumenic, cunoscute în Simbolul Credinţei. Preasfinţia Sa a subliniat faptul că a dorit să efectueze această vizită pastorală deoarece „e important să ne rugăm împreună, să ne cunoaştem mai îndeaproape, să vedem care sunt problemele şi dificultăţile care apar, ce s a mai realizat de-a lungul vremii în parohie”. Pr. Decebal a mulţumit Episcopului pentru frumoasele gânduri adresate în cuvântul de învăţătură care – a spus el – „ne-au dus cu gândul de la teologie la cosmologie, filosofie şi pe urmă a venit cu blândeţe iarăşi la fundamentul credinţei noastre” Părintele paroh a prezentat câteva momente din bogata istorie a parohiei şi a scos în evidenţă faptul că mulţi credincioşi au învăţat să scrie şi să citească chiar de la strana la care azi cântăreţii dau răspunsurile la Sfânta Liturghie. De asemenea a vorbit despre ultimul preot al parohiei, înainte de anul 1948, pr. Simion Colceriu care a devenit primul martir, fiind împuşcat în ianuarie 1949. Lăcaşul de cult se află în proces de restaurare interioară, exteriorul fiind terminat, urmând ca în curând să aibă loc sfinţirea bisericii. (După materialul semnat de Raimondo-Mario Rupp pe BRU.ro)



