Vizita icoanei de la Cacica la Târgu Ocna
01.06.2012, Târgu Ocna (Catholica) - În zilele de 27-30 mai, în luna Maicii Domnului, icoana făcătoare de minuni de la Cacica a fost primită în parohia romano-catolică Târgu Ocna. Icoana a fost aşteptată de pr. Anton Encuţi, paroh de Târgu Ocna, alături de alţi preoţi invitaţi cu această ocazie, dar şi de tineri din Acţiunea Catolică, ce semnează corespondenţa pe situl Ercis.ro, al Diecezei de Iaşi. După primire s-a celebrat Sfânta Liturghie, în cadrul căreia predicatorul, pr. Toma Encuţă, i-a îndemnat pe credincioşi să se apropie cât mai mult de Sfânta Fecioară, dar şi să mediteze la credinţa pe care o au şi la modul în care o trăiesc.
Un alt moment important a fost ora mariană pregătită de sr. Monica, asistenta spirituală a secţiunii de tineret a Acţiunii Catolice, precum şi de tinerii AC, în care au fost implicaţi credincioşi, mici şi mari, dar şi persoane consacrate. În ciuda vremii, la procesiunea cu icoana pe străzile oraşului a participat un număr mare de credincioşi catolici şi ortodocşi. „La cântarea Ave Maria, credincioşii, neţinând cont de ploaia abundentă, au ridicat florile şi lumânările pe care le aveau în mână, reprezentând iubirea şi respectul cu care noi o preţuim cu adâncă recunoştinţă (pe Maica Domnului) pentru binecuvântările şi harurile primite”, citim în corespondenţa amintită.
În ultima zi în mijlocul credincioşilor a venit pr. Toma Rediu, decan de Trotuş, care a celebrat Sfânta Liturghie de încheiere a pelerinajului. În timp ce icoana era pregătită de plecare, părintele le-a amintit credincioşilor că Fecioara Maria nu îi va părăsi niciodată, deoarece ea a fost, este şi va fi mereu în mijlocul lor. I-a invitat apoi să nu aibă absenţe la „şcoala credinţei”. Încheierea acestor zile a fost marcată de momentul de rugăciune închinat Sfintei Fecioare, moment condus de părintele paroh.
