Un Ordinariat pentru australienii anglicani din 15 iunie
10.06.2012, Melbourne (Catholica) - Ordinariatul personal pentru anglicanii australieni care doresc să intre în comuniune deplină cu Roma va fi înfiinţat la 15 iunie, a informat Arhidieceza de Melbourne. Ordinariatul Fecioarei Crucii Sudului, după cum va fi numit, va fi pus sub patronajul Sf. Augustin de Canterbury, cel trimis de Papa Grigore cel Mare în anul 596 să îi evanghelizeze pe englezi.
„Aş dori toţi catolicii din Melbourne să privească cu interes această nouă iniţiativă”, a afirmat Episcopul auxiliar Peter Elliott de Melbourne, delegat pentru această problemă de Conferinţa Episcopilor Catolici Australieni şi de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei. „Este un moment istoric; desigur, este mic ca dimensiune dar lucrurile mici cresc în lucruri mari, şi cred că acest ordinariat va avea un viitor remarcabil.” Ordinariatul australian este al treilea înfiinţat. Primul, Ordinariatul Fecioarei de Walsingham, sub patronajul Sf. John Henry Newman, a fost înfiinţat în Regatul Unit în ianuarie 2011. Ordinariatul Scaunului Sf. Petru a fost înfiinţat în SUA în ianuarie a.c.
Constituţia apostolică „Anglicanorum Coetibus”, semnată de Papa Benedict al XVI-lea în 2009, oferă o modalitate grupurilor anglicane să intre în Biserica Catolică, prin intermediul acestor ordinariate personale. Ei îşi pot păstra astfel o parte din specificul anglican, dar în fidelitate completă faţă de învăţătura Bisericii Catolice.
