Contemplarea lui Cristos nu ne îndepărtează de realitate
14.06.2012, Vatican (Catholica) - Experienţa Sf. Paul privind contemplarea şi puterea rugăciunii, aşa după cum sunt amintite în Epistola a II-a către Corinteni, au constituit tema centrală a catehezei Papei Benedict al XVI-lea din cadrul audienţei generale de miercuri, desfăşurată în Aula Paul al VI-lea. Paul nu a răspuns celor care puneau la îndoială legitimitatea apostolatului său enumerând comunităţile pe care le-a fondat, nici nu s-a limitat la a aminti dificultăţile pe care le-a înfruntat pentru a vesti Evanghelia. În schimb, a explicat Papa, „indică raportul său cu Domnul, un raport aşa de intens încât este caracterizat şi de momente de extaz, de contemplaţie profundă”. Cu adevărat Apostolul spune: „Aşadar, mă voi lăuda cu bucurie în slăbiciunile mele ca să locuiască în mine puterea lui Cristos”.
Astfel Apostolul Neamurilor ne ajută să înţelegem că „orice dificultate în urmarea lui Cristos şi în mărturia Evangheliei sale poate să fie depăşită deschizându-ne cu încredere la acţiunea Domnului. […] Sfântul Paul înţelege cu claritate cum să înfrunte şi să trăiască orice eveniment, mai ales suferinţa, dificultatea, persecuţia: în momentul în care se experimentează propria slăbiciune, se manifestă puterea lui Dumnezeu, care nu abandonează, nu ne lasă singuri, ci devine sprijin şi forţă. […] Deci, în măsura în care creşte unirea noastră cu Domnul şi devine intensă rugăciunea noastră, mergem şi noi la esenţial şi înţelegem că nu puterea mijloacelor noastre, a virtuţilor noastre, a capacităţilor noastre realizează Împărăţia lui Dumnezeu, ci Dumnezeu este cel care săvârşeşte minunăţii tocmai prin intermediul slăbiciunii noastre, al nepotrivirii noastre la misiune.”
Intensa contemplare a lui Dumnezeu, trăită de Sf. Paul, a fost, asemenea discipolilor de pe Muntele Tabor, „fascinantă şi cutremurătoare”. A-l contempla pe Domnul este „fascinantă pentru că El ne atrage la sine şi răpeşte inima noastră în sus, ducând-o la înălţimea sa unde experimentăm pacea, frumuseţea iubirii sale; cutremurătoare pentru că expune slăbiciunea noastră umană, nepotrivirea noastră, truda de a-l învinge pe Cel Rău care unelteşte împotriva vieţii noastre, acel ghimpe împlântat chiar şi în trupul nostru”. Pontiful a subliniat apoi: „Într-o lume în care riscăm să ne încredem numai în eficienţa şi puterea mijloacelor umane, în această lume suntem chemaţi să redescoperim şi să mărturisim puterea lui Dumnezeu care se comunică în rugăciune, cu care creştem în fiecare zi în conformarea vieţii noastre la cea a lui Cristos, care – aşa cum afirmă – ‘a fost răstignit din slăbiciune, însă este viu prin puterea lui Dumnezeu. Şi noi suntem slabi într-însul, însă vom trăi împreună cu el prin puterea lui Dumnezeu faţă de voi’ (2Cor 13,4).”
La final Sfântul Părinte a explicat: „cu cât dăm mai mult spaţiu rugăciunii, cu atât vom vedea mai mult că viaţa noastră se va transforma şi va fi însufleţită de puterea concretă a iubirii lui Dumnezeu. Aşa s-a întâmplat, de exemplu, pentru fericita Maica Tereza de Calcutta, care în contemplarea lui Isus şi chiar şi în timpuri de lungă ariditate găsea motivaţia ultimă şi forţa incredibilă pentru a-l recunoaşte în cei săraci şi abandonaţi, în pofida figurii sale fragile. Contemplarea lui Cristos în viaţa noastră nu ne înstrăinează – aşa cum am spus – de realitate, ci ne face şi mai părtaşi de evenimentele umane, pentru că Domnul, atrăgându-ne la sine în rugăciune, ne permite să fim prezenţi şi apropiaţi de orice frate în iubirea sa.”
1 răspuns
[…] catholica.ro […]