Dumnezeu este pentru noi loc de refugiu şi putere
26.06.2012, Rovereto di Novi (Catholica) - În ziua de marţi, 26 iunie 2012, Papa Benedict al XVI-lea a făcut o vizită de câteva ore în zona Emilia, afectată de recentul cutremur, mai exact în Rovereto di Novi, provincia Modena. Papa a sosit cu elicopterul din Vatican în jurul orei 10.30, la terenul sportiv San Marino di Carpi, fiind primit de Episcopul de Carpi, Mons. Francesco Cavina, şi de şeful Departamentului Protecţiei Civile, prefectul Franco Gabrielli. Cu un microbuz al Protecţiei Civile, Sfântul Părinte s-a îndreptat spre Rovereto cu toată suita. Pe drum a făcut o scurtă oprire în faţa bisericii Sf. Ecaterina, rugându-se pentru victimele seismului.
În Rovereto, Pontiful a fost întâmpinat de populaţia locală, împreună cu autorităţile politice şi eclesiale, între care Episcopii de Carpi, Modena, Ferrara e Mantova şi Reggio Emilia. Papa Benedict al XVI-lea a declarat că s-a simţit de la început aproape de cei afectaţi de cutremur „cu rugăciunea şi cu preocuparea”. Mai apoi, însă, înţelegând că „încercarea a devenit foarte dură”, a simţit „tot mai puternic” nevoia de a fi personal în mijlocul lor. „Ştiam că, în afară de faptul că înduraţi consecinţele materiale, aţi fost puşi la încercare în suflet, datorită prelungirii replicilor cutremurului, chiar puternice; precum şi de pierderea câtorva edificii simbolice din localităţile voastre, şi printre acestea în mod deosebit a atâtor biserici”.
Papa a adus un omagiu pr. Ivan Martini, care a decedat în cutremur, şi a adresat „un salut special vouă, dragi preoţi, şi tuturor confraţilor, care demonstraţi, aşa cum s-a întâmplat în alte ore dificile din istoria acestor ţinuturi, iubirea voastră generoasă faţă de poporul lui Dumnezeu”. Pontiful a mărturisit că atunci când se ruga în zilele trecute Breviarul, ajungând la Psalmul 46, s-a oprit asupra cuvintelor: „Dumnezeu este pentru noi loc de refugiu şi putere, / ajutor uşor de găsit în timp de încercare. / De aceea, nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul / şi ar cădea munţii în mijlocul mării” (v. 2-3). Aceste cuvinte „lovesc puternic, deoarece ating îndeaproape, dau glas unei experienţe pe care voi o trăiţi acum şi pe care toţi cei care se roagă o împărtăşesc”, şi arată atitudinea pe care trebuie să o avem în faţa tulburării naturii: „o atitudine de mare siguranţă, bazată pe stânca stabilă, de neclintit, care este Dumnezeu”.
„Aceste cuvinte par în contrast cu teama care se simte în mod inevitabil după o experienţă ca aceea pe care aţi trăi-o voi. O reacţie imediată, care se poate imprima mai profund, dacă fenomenul se prelungeşte. Însă, în realitate, Psalmul nu se referă la acest tip de teamă, care este naturală, şi siguranţa pe care o afirmă nu este aceea de super-oameni care nu sunt atinşi de sentimentele normale… Există, în toată frica şi angoasa, mai ales certitudinea că Dumnezeu este cu noi; asemenea copilului care ştie mereu că poate conta pe mama şi pe tata, pentru că se simte iubit, voit, orice s-ar întâmpla. Tot aşa suntem noi faţă de Dumnezeu: mici, fragili, dar siguri în mâinile Sale, adică încredinţaţi Iubirii Sale care este solidă ca o stâncă”.
„Situaţia pe care o trăiţi a scos în evidenţă un aspect care aş dori să fie foarte prezent în inima voastră: nu sunteţi şi nu veţi fi singuri! În aceste zile, în mijlocul atâtor distrugeri şi atâtor dureri, voi aţi văzut şi aţi simţit cum atâţia oameni s-au mobilizat pentru a vă exprima apropierea, solidaritatea, iubirea; şi aceasta prin atâtea semne şi ajutoare concrete. Prezenţa mea în mijlocul vostru doreşte să fie unul dintre aceste semne de iubire şi de speranţă. Privind ţinuturile voastre am simţit profundă emoţie în faţa atâtor răni, dar am văzut şi atâtea mâini care doresc să le îngrijească împreună cu voi; am văzut că viaţa reîncepe, doreşte să reînceapă cu forţă şi curaj, şi acesta este semnul cel mai frumos şi luminos”.
