Edith Stein: martoră în viaţă, sfântă în moarte

10.08.2012, Roma (Catholica) - Ieri, 9 august, a fost comemorarea liturgică a sfintei evreice, co-patroană a Europei, moartă în urmă cu 70 de ani în lagărul de exterminare din Auschwitz. Iată în continuare un material semnat de Salvatore Cernuzio şi tradus în română de pr. Mihai Pătraşcu pentru Ercis.ro.

„Ne înclinăm profund în faţa mărturiei vieţii şi morţii lui Edith Stein, figură ilustră a Israelului şi în acelaşi timp fiică a Carmelului” – acestea au fost cuvintele rostite de Papa Ioan Paul al II-lea la 1 mai 1987 la Koln, cu ocazia beatificării lui Edith Stein, călugăriţă şi martiră, moartă la Auschwitz la 9 august 1942, proclamată sfântă în 1998. Sora Tereza Benedicta a Crucii, acesta este numele său de călugăriţă, a fost „o personalitate care a purtat în viaţa sa intensă o sinteză dramatică a secolului nostru, o sinteză bogată în răni profunde care încă sângerează”, a spus fericitul Wojtyla în acelaşi discurs. În acelaşi timp, a fost „sinteza unui adevăr deplin mai presus de om, într-o inimă care a rămas aşa de mult timp neliniştită şi nepotolită, până când în sfârşit a găsit pace în Dumnezeu”.

Edith Stein s-a născut la Breslavia, la 12 octombrie 1891, a unsprezecea fiică din părinţi evrei. Crescută în valorile religiei israelite, la 14 ani a părăsit credinţa şi a devenit atee. A studiat filozofia la Gottingen, devenind discipolă şi asistentă a lui Edmund Husserl, fondator al şcolii fenomenologice, şi câştigându-şi faima de filozof ilustru. În 1921 s-a convertit la catolicism. Această alegere a fost influenţată de citirea biografiei sfintei Tereza. După ce a citit toată noaptea, a închis cartea şi a spus: „Acesta este adevărul”. S-a botezat la 1 ianuarie 1922 şi, în acelaşi an, a primit mirul. A dorit imediat să intre pentru a face parte dintre călugăriţele carmelite, însă părintele ei spiritual i-a împiedicat într-un prim moment această alegere.

A predat timp de opt ani la Speyer, până în 1932, an în care a fost chemată să predea la Institutul pedagogic din Munster în Westfalia, însă activitatea ei s-a întrerupt din cauza legilor rasiale. În octombrie 1933 a intrat ca postulantă în mănăstirea carmelitelor din Koln, nu pentru a fugi, ci pentru a satisface o dorinţă nutrită de mult timp. După câteva luni, s-a celebrat ceremonia încredinţării hainei călugăreşti. Din acel moment va purta numele de sora Tereza Benedicta a Crucii. În noiembrie 1938, ura nazistă a ajuns la apogeul său. Maica Prioră a carmelitelor din Koln a făcut posibilul pentru a o duce pe Edith în străinătate. De fapt, în noaptea de Anul Nou din 1938 a fost transferată în mănăstirea carmelitelor din Echt, în Olanda. Acolo a scris: „Deja acum accept cu bucurie, în supunere completă şi conform preasfintei Sale voinţe, moartea pe care Dumnezeu mi-a destinat-o”.

Cu toate că i s-a prezentat de mai multe ori posibilitatea de a fugi, (între care oferta unei catedre universitare în America Latină), a refuzat mereu, pentru a îmbrăţişa total acel plan de Adevăr pe care Dumnezeu îl rezervase vieţii sale. Priora sa va confirma în depoziţie: „Ar fi putut foarte bine să dispară într-un convent pe o insulă din Frisia, dar a refuzat să facă asta pentru că nu voia să scape nici de persecuţia nedreaptă pe căi întortocheate”. La 2 august 1942, Gestapoul a luat-o din mănăstire pe Edith şi pe sora ei Roza, botezată şi ea în Biserica Catolică şi care presta serviciu la carmelitele din Echit.

În reflecţiile sale Edith a scris: „Faptul că fiinţele umane ar putea să ajungă să fie aşa, nu l-am ştiut niciodată şi faptul că surorile mele şi fraţii mei trebuiau să sufere aşa, nici pe acesta nu l-am ştiut cu adevărat… în fiecare oră mă rog pentru ei. Faptul că Dumnezeu aude rugăciunea mea? Cu certitudine însă aude plânsetele lor.” Condusă împreună cu sora ei în lagărul din Amersfoot, acolo s-a adunat în jurul ei o mică comunitate călugărească care se rugau împreună Sfântul Rozariu. Edith, calmă, nu nervoasă, cu steaua ebraică pe haina sa, „era considerată în mod spontan ca superioara lor, pentru că transpărea în ea o forţă supranaturală”, relatează câţiva martori. De fapt, şi în acele momente dramatice Edith nu şi-a pierdut statura sa morală. Spunea ea: „Lumea este formată din contraste, dar la sfârşit va rămâne numai marea iubire. Cum ar putea să fie altfel?”

După „transferarea” în lagărul de adunare din Westerbork, aproape de Assen, în nord-estul Olandei, în zorii zilei de 7 august, Edith şi sora ei au plecat cu o încărcătură de 987 de evrei înspre Auschwitz. După două zile, la 9 august, sora Tereza Benedicta a Crucii a murit într-una din camerele de gazare din lagărul de exterminare. A urcat la cinstea altarelor la 1 mai 1987, în domul din Koln. Cu beatificarea sa Biserica a voit să cinstească „o fiică a Israelului, care în timpul persecuţiilor naziştilor a rămas unită cu credinţă şi iubire cu Domnul Răstignit, Isus Cristos, fiind catolică, şi poporului său fiind evreică”, aşa cum a declarat fericitul Wojtyla. Tot Ioan Paul al II-lea a canonizat-o apoi la 11 octombrie 1998 şi în anul următor, tot din voinţa sa, a declarat-o co-patroană a Europei împreună cu Sfânta Ecaterina de Siena şi Sfânta Brigitta din Suedia.

Sursa: Ercis.ro