Bisericile tinere trebuie acum să transmită mai departe credinţa
08.09.2012, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a afirmat că cele mai nou evanghelizate părţi ale lumii trebuie acum să transmită mai departe darul lui Isus Cristos pe care l-au primit recent. „Biserica se naşte din misiune şi creşte prin misiune”, a spus Papa în ziua de 7 septembrie 2012, când s-a adresat unui grup de aproximativ 100 de Episcopi recent consacraţi din părţi ale lumii care sunt considerate de către Vatican teritorii de misiune. Pontiful a adăugat faptul că „credinţa este un dar care trebuie primit în inimile şi în vieţile noastre, un dar pentru care trebuie să îi mulţumim întotdeauna Domnului. Credinţa este însă dăruită pentru a fi împărtăşită; este un talant dat pentru ca să aducă roade, o lumină care nu trebuie să rămână ascunsă”. Reuniunea de la reşedinţa papală de vară de la Castel Gandolfo a fost organizată de Congregaţia pentru Evanghelizarea Popoarelor.
Papa a arătat că în teritoriile în care creştinismul a pătruns recent „credinţa produce nivele înalte de participare şi bucurie, este vivace şi creativă”. În acelaşi timp, adesea ea „nu este încă bine înrădăcinată”, astfel încât „entuziasmul şi zelul apostolic alternează cu episoade de instabilitate şi incoerenţă”. Cu toate acestea, noile Biserici „se maturizează” mulţumită comuniunii sfinţilor care deschide calea către un schimb autentic de har între „Bisericile vechi şi cele nou înfiinţate”, precum şi „între Biserica din cer şi Biserica peregrină pe pământ”. El a mai arătat că în timp ce s-a înregistrat o scădere a numărului de misionari, aceasta a fost compensată de o creştere a clerului diecezan şi regular, astfel încât a apărut „o nouă formă de cooperare misionară”. Acest nou fenomen implică faptul că unele Biserici tinere „îşi trimit preoţii lor în Bisericile surori care duc lipsă de cler, fie din aceeaşi ţară fie din părţi diferite de pe acelaşi continent”. Această comuniune „trebuie să însufleţească întotdeauna lucrarea de evanghelizare”, a spus el.
Papa a avertizat de asemenea cu privire la fenomenul prin care noile Biserici absorb culturile lor native, făcând apel „la o inculturare corectă a credinţei” care să ajute la „întruparea Evangheliei în culturile popoarelor, şi la a lua din acestea ceea ce este bun”. El i-a îndemnat pe confraţii lui Episcopi să fie conştienţi de faptul că acesta poate fi un proces lung şi dificil, care nu trebuie „în nici un fel să pericliteze natura specifică şi integritatea credinţei creştine”. Tonul general al discursului Papei Benedict al XVI-lea a fost însă unul de încurajare, accentuând „prioritatea absolută a sarcinii evanghelizării”. „Bisericile tinere, aşadar, reprezintă un semn de speranţă pentru viitorul Bisericii Universale. În acest context, dragi fraţi, vă încurajez să depuneţi cu curaj toate eforturile necesare în activităţile voastre pastorale”.
