IPS Ioan Robu la hramul bisericii din Slatina
12.09.2012, Slatina (Catholica) - În data de 8 septembrie 2012, comunitatea romano-catolică din Slatina a avut bucuria să sărbătorească hramul bisericii Naşterea Sfintei Fecioare Maria. Sfânta Liturghie a fost prezidată de Înalt Preasfinţitul Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, alături de care au concelebrat 15 preoţi din Arhidieceză, aflăm de pe ARCB.ro. În cadrul predicii, Excelenţa Sa a subliniat importanţa pe care Conciliul Vatican II a acordat-o Preasfintei Fecioare Maria, evidenţiind rolul ei în istoria mântuirii şi în istoria Bisericii. Asemenea Mariei, fiecare credincios este chemat să fie colaborator la planul de mântuire a lumii. Într-o societate aflată în plină criză, Maria este un exemplu de imitat în rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm fiecare dintre noi.
Preasfânta Fecioară Maria este caracterizată de simplitate, iar prin exemplul ei ştie să fie mereu alături de cei nevoiaşi şi suferinzi. La Sfânta Liturghie a participat şi un grup de surdo-muţi, care s-a bucurat, împreună cu comunitatea romano-catolică din Slatina, de prezenţa şi cuvintele Înalt Preasfinţitului. Prin prezenţa lor, persoanele surdo-mute au dorit să mulţumească lui Dumnezeu, Preasfintei Fecioare Maria şi Păstorului Arhidiecezei pentru ajutorul primit prin intermediul Bisericii Catolice, care a fost şi este mereu alături de ei. La sfârşitul Sfintei Liturghii, pr. Gheorghe Coşa, paroh de Slatina şi decan de Craiova, a mulţumit Excelenţei Sale şi preoţilor pentru prezenţa lor şi pentru rugăciunile înălţate împreună.
