Deschiderea noului an şcolar la Bucureşti
19.09.2012, Bucureşti (Catholica) - „Şcoala catolică nu oferă doar formare intelectuală, dar şi formare umană şi spirituală, iar instituţiile de învăţământ din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti continuă această frumoasă tradiţie a Bisericii”, a afirmat PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate luni, 17 septembrie 2012, în Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti, cu ocazia deschiderii noului an şcolar. La celebrare au participat copii înscrişi în grădiniţele catolice din capitală şi educatoarele lor, cadre didactice de la Colegiul Sf. Iosif – preoţi, persoane consacrate şi laici – şi numeroşi elevi ai Colegiului, însoţiţi de rude, aflăm de pe ARCB.ro. PS Cornel Damian a amintit că în acest an Colegiul Sf. Iosif aniversează 20 de ani de activitate didactică.
La redeschidere, în 1992, Liceul Sf. Iosif avea doar o clasă a XI-a, la aceasta adăugându-se ulterior altele, Colegiul Sf. Iosif şcolarizând astăzi elevi în ciclul primar, gimnazial, liceal şi postliceal. În anul şcolar 2012-2013, Colegiul Sf. Iosif are 37 de clase, în care învaţă circa 900 de elevi îndrumaţi de circa 60 de cadre didactice. La Colegiul Sf. Iosif „profesorii, catolici sau ortodocşi, sunt formaţi şi îndemnaţi să lucreze în spiritul şcolii catolice, transmiţând – prin exemplul propriu şi prin învăţătură – aceleaşi valori, indiferent de disciplina pe care o predau sau de vârsta elevilor lor. Misiunea şcolii noastre este, deci, aceea de modelare a copilului sau a tânărului după modelul Evangheliei”, declara sr. Rodica Miron, directoarea Colegiului Sf. Iosif, într-un articol publicat în numărul pe septembrie 2012 al revistei Actualitatea Creştină. În Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti, în afara unităţilor de învăţământ din cadrul Colegiului Sf. Iosif, mai funcţionează 14 grădiniţe, 3 şcoli primare, un colegiu, o şcoală postliceală şi 2 centre de formare profesională.
