Deschiderea Anului Catehetic 2012-2013 la Lugoj
25.09.2012, Lugoj (Catholica) - Sâmbătă, 22 septembrie 2012, în Catedrala Coborârea Sfântului Spirit din Lugoj, a avut loc deschiderea Anului Catehetic, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne concelebrate de PS Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj, împreună cu Mons. Angelo Pop, Vicar General, pr. Ioan Pop, parohul Catedralei, pr. Daniel Solomon din parohia Tuştea şi Ipodiaconul Cristian. Sfânta Liturghie a început cu o procesiune a preoţilor şi a elevilor, care au adus în faţa altarului, pe o masă, cărţile de şcoală şi de religie pentru a fi binecuvântate, citim în relatarea de pe BRU.ro. Prin grija Sr. Valeria Bolfă OSBM, toţi elevii s-au pregătit pentru Sacramentul Spovezii, pr. Teodor Baba, protopop de Lugoj, stând în confesional şi mărturisind în jur de 50 de elevi.
În cuvântul de învăţătură, PS Alexandru a scos în evidenţă iubirea predilectă a lui Isus faţă de copii: i-a luat în braţe, i-a mângâiat, i-a binecuvântat, i-a învăţat, ni i-a dat de exemplu. El îi iubeşte foarte mult pe copii, dar şi copiii sunt datori să îl iubească pe Isus, să vină la Sfânta Liturghie în fiecare duminică, la orele de religie, să se roage zilnic, să fie buni, să ţină poruncile lui Dumnezeu. Episcopul le-a pus copiilor prezenţi câteva întrebări din catehism, i-a încurajat, i-a lăudat că au venit în număr atât de mare, unii cu părinţii sau cu bunicii, şi a insistat ca Isus şi Preasfânta Fecioară Maria să le fie cei mai buni prieteni. După Sfânta Liturghie, PS Alexandru, împreună cu Mons. Angelo, le-a dat elevilor iconiţe şi medalii miraculoase. Sr. Valeria a anunţat apoi programul pentru noul an catehetic şi i-a invitat pe toţi cei prezenţi la un scurt pelerinaj, la Mănăstirea Surorilor Baziliene, unde s-au rugat, au cântat şi au pus dorinţele lor la picioarele Preacuratei Fecioare Maria. A urmat un moment de destindere, în are surorile i-au servit pe toţi cu dulciuri.



