Hramul comunităţii Sf. Francisc de Assisi din Cleja
09.10.2012, Iaşi (Catholica) - În ziua de duminică, 7 octombrie 2012, comunitatea parohiei Sfântul Francisc de Assisi din Cleja a celebrat hramul. Celebrarea Sfintei Liturghii solemne de hram a avut loc la ora 11. Comunitatea noastră s-a bucurat de prezenţa a 24 de preoţi oaspeţi cu doi diaconi franciscani şi a numeroşi oaspeţi veniţi din satele din împrejurimi. În cadrul acestei Sfinte Liturghii, după exemplul „sărăcuţului din Assisi”, Sfântul Francisc, toţi cei prezenţi a fost invitaţi să îl descopere pe Isus, Bunul Păstor, aflăm de pe Ercis.ro.
Sfânta Liturghie a fost prezidată de către pr. Gabriel Farcaş, decan de Traian, care a salutat comunitatea, precum şi pe toţi credincioşii sosiţi din parohiile vecine. În cuvântul său de învăţătură, pr. Felix Măriuţ a dorit să contureze evenimentele importante ale vieţii Sfântului Francisc, model pentru toţi creştinii din toate timpurile. Toţi trebuie să îl însoţească pe Sfântul Francisc pe drumul credinţei, să urmeze paşii de transformare aşa cum a făcut şi el, renunţând la tot ceea ce ne înjoseşte persoana, credinţa şi viaţa, şi oferindu-se lui Dumnezeu pentru a se sfinţi. În viaţa Sfântului Francisc vedem cum Dumnezeu îi înalţă pe cei smeriţi. Asemenea lui trebuie să învăţăm smerenia şi să îl lăsăm pe Dumnezeu să ne conducă, să avem curajul de a fi lângă Dumnezeu, cu Dumnezeu şi în Dumnezeu, iar la final, urmând exemplul Sfântului Francisc, să îi iubim pe cei de lângă noi, indiferent de rasă sau orientare religioasă, căci toţi suntem fraţi înaintea Domnului şi trebuie să avem iubire faţă tot ceea ce ne înconjoară.
La finalul celebrării, pr. paroh Iosif Demeterc a ţinut să mulţumească în primul rând Bunului Dumnezeu şi patronului comunităţii pentru vremea frumoasă în sărbătoarea hramului; apoi tuturor celor care au binevoit să participe la bucuria comunităţii; părintelui predicator pentru cuvintele de învăţătură; tuturor preoţilor care au onorat invitaţia de a participa la această celebrare; corului, surorilor şi părintelui vicar, precum şi tuturor acelora care prin strădania lor au făcut ca această sărbătoare să fie celebrată cu fastul care i se cuvine. Sfânta Liturghie a luat sfârşit cu binecuvântarea specială pentru membrii comunităţii şi pentru cei care au participat la această celebrare euharistică.
