„Aggiornamento” nu rupe tradiţia ci îi extinde vitalitatea

12.10.2012, Vatican (Catholica) - În această dimineaţă, Sfântul Părinte a primit în Aula Clementină un grup de participanţi la Conciliul Vatican II. Ei au fost însoţiţi de preşedinţi ai Conferinţelor Episcopale din lumea întreagă, veniţi ieri la Roma pentru inaugurarea Anului Credinţei. Papa, care a participat el însuşi la Conciliul Vatican II ca expert, a spus că „îmi vin multe amintiri în minte, amintiri înscrise în inimile noastre, din perioada când Conciliul era atât de viu, de bogat şi de rodnic. Dar nu aş dori să mă opresc prea mult pe acest subiect, ci aş dori să amintesc cum un cuvânt lansat de Fericitul Papă Ioan al XXIII-lea aproape că a stabilit un program şi a revenit continuu în cursul sesiunilor conciliare: cuvântul ‘aggiornamento’.”

„La 50 de ani de la deschiderea acelei solemne adunări a Bisericii”, a adăugat Papa Benedict, „unii se pot întreba dacă acel termen nu a fost cumva nepotrivit, încă de la început. Alegerea cuvintelor este o temă ce poate fi discutată ore întregi fără să poţi împăca opinii contrastante, dar din punctul meu de vedere sunt convins că intuiţia pe care Fericitul Papă Ioan al XXIII-lea a rezumat-o în acel cuvânt a fost şi este corectă. Creştinismul nu trebuie considerat ca ‘ceva ce a trecut’, nici nu trebuie să trăim cu privirea îndreptată spre trecut, deoarece Isus Cristos este ieri, astăzi şi întotdeauna. Creştinismul este marcat de prezenţa Dumnezeului veşnic, care a intrat în timp şi este prezent în toate timpurile, deoarece toate timpurile se datorează puterii Sale creatoare şi veşnicului său ‘astăzi’.”

„Din acest motiv”, a continuat Sfântul Părinte, „creştinismul este mereu nou. Nu trebuie să îl vedem vreodată ca pe un copac matur, ieşit din sămânţa Evangheliei; un copac care a crescut, şi-a dat roadele şi într-o zi îmbătrâneşte şi energiile vitale îi secătuiesc. Creştinismul este, să spunem aşa, un copac mereu tânăr. Această actualizare constantă a vitalităţii, acest ‘aggiornamento’, nu înseamnă ruperea tradiţiei; este în schimb o expresie a însăşi vitalităţii continue a tradiţiei. Nu înseamnă reducerea credinţei, mularea ei după moda vremii, folosind ca etalon ceea ce ne place şi ceea ce e atrăgător pentru opinia publică. Dimpotrivă, aşa după cum au făcut Părinţii Conciliari, noi trebuie să mulăm ‘azi’-ul în care trăim după măsura creştinismului. Trebuie să aducem ‘azi’-ul vremurilor noastre în linie cu ‘azi’-ul lui Dumnezeu. […] Conciliul a fost un timp de har în care Sfântul Duh ne-a învăţat că Biserica, în călătoria ei prin istorie, trebuie să vorbească mereu omului contemporan. Iar aceasta poate veni doar din tăria oamenilor ce au rădăcinile fixate adânc în Dumnezeu, […] care îşi trăiesc credinţa cu puritate. Nu poate veni de la cei care se adaptează momentului trecător, de la cei care aleg calea cea mai uşoară. Conciliu a înţeles bine aceasta, în constituţia dogmatică ‘Lumen Gentium’… spunând că fiecare membru al Bisericii este chemat la sfinţenie. Sfinţenia revelează adevărata faţă a Bisericii.”

„Amintirea trecutului este preţioasă”, a concluzionat Papa, „dar nu este niciodată un scop în sine. Anul Credinţei pe care l-am început ieri ne arată cea mai bună cale de a ne aminti şi de a aniversa Conciliu: concentrându-ne pe mesajul lui central, care nu este de fapt decât mesajul de credinţă în Cristos, singurul Mântuitor al lumii, proclamat omenirii timpului nostru. Şi astăzi este important şi esenţial să ducem raza iubirii lui Dumnezeu în inima şi în viaţa fiecărui om şi să îi aducem pe oamenii din toate locurile şi din toate timpurile la Dumnezeu.” La finalul audienţei, Papa a luat masa cu Părinţii Sinodali ce participă acum la adunarea despre noua evanghelizare, cu Părinţii Conciliului Vatican II şi cu preşedinţii Conferinţelor Episcopale. Au fost prezenţi şi Patriarhul ecumenic Bartolomeu I şi Arhiepiscopul Rowan Williams de Canterbury, primatul Comuniunii Anglicane.