Neînţelegerea Conciliului Vatican II a redus zelul misionar
30.10.2012, Roma (Catholica) - Teologul Ralph Martin, care predă la Seminarul Sacred Heart din Detroit, şi a participat în calitate de expert oficial la Sinodul Episcopilor din octombrie 2012 pe tema noii evanghelizări, a declarat că „lucrurile minunate” care au apărut ca urmare a Conciliului Vatican II includ „un accent pus pe rolul activ al laicilor, pe chemarea universală la sfinţenie, pe redescoperirea unităţii creştine şi a ecumenismului, (şi) pe dorinţa de a susţine tot ceea ce este pozitiv în cultura modernă”. Cel puţin într-un domeniu crucial însă, a afirmat Martin, aşteptările Conciliului au fost grav dezamăgite.
Unul dintre principalele scopuri ale Conciliului Vatican II a fost acela de „a face mai eficientă proclamarea Evangheliei în lumea modernă”, a spus el, dar cu toate acestea a urmat „un mare declin în ordinele misionare care au realizat în mod tradiţional evanghelizarea”, împreună cu o „gravă scădere” a numărului de catolici practicanţi în ţările istoric creştine. Martin a atribuit scăderea zelului misionar catolic unei răspândite neînţelegeri a unora dintre cele mai importante învăţături specifice ale Conciliului Vatican II. Aşa cum susţine într-o nouă carte a sa („Will Many Be Saved? What Vatican II Actually Teaches and Its Implications for the New Evangelization” – „Se vor mântui toţi? Care este de fapt învăţătura Conciliului Vatican II şi implicaţiile ei pentru noua evanghelizare”), mulţi catolici au fost derutaţi de accentul lăudabil pus de Conciliu pe ecumenism şi dialogul interreligios, şi au ajuns să îşi spună că „poate nu mai are importanţă dacă oamenii sunt creştini sau nu”.
Teologul a afirmat că mulţi catolici de astăzi au adoptat o atitudine de „universalism practic”, pe care l-a descris ca fiind convingerea că „largă este calea spre cer, şi aproape toţi se îndreaptă încolo; şi îngustă este poarta spre iad, şi cu greu ajunge cineva acolo”. „Problema este că aceasta e chiar opusul la ceea Isus însuşi ne spune” în Matei 7,14: „Cât de strâmtă este poarta şi cât de îngustă calea care duce la viaţă! Şi puţini sunt cei care o găsesc”. La prima vedere, Conciliul Vatican II pare să fi învăţat ceva în contradicţie cu cuvintele lui Isus, deoarece Constituţia Dogmatică despre Biserică Lumen Gentium declară că este posibil ca oamenii să se mântuiască fără a auzi Evanghelia. Mulţi catolici au luat aceasta ca o autorizare la a nu se implica în evangelizare, a spus Martin: „Ei fac acest mare salt de la posibilitate la probabilitate, presupunând că aproape oricine” se va mântui.
Martin a arătat însă că documentul Conciliului clarifică cu atenţie propriul mesaj încurajator, specificând trei condiţii pentru mântuirea necreştinilor: ei nu cunosc, „fără vina lor, Evanghelia lui Cristos şi Biserica Sa”; „îl caută totuşi pe Dumnezeu cu inimă sinceră”; şi „se străduiesc, sub impulsul harului, să împlinească în fapte voia Lui cunoscută prin glasul conştiinţei” (LG nr. 16). Acelaşi document avertizează cu privire la înşelăciunea „celui rău” şi la pericolul „disperării absolute” la care se expun cei care trăiesc şi mor fără Dumnezeu; şi reafirmă importanţa misiunilor Bisericii şi a poruncii lui Isus de a predica Evanghelia în lumea întreagă.
Corectarea neînţelegerilor în acest domeniu este crucială, a sugerat Martin, nu doar pentru renaşterea eforturilor de a converti necatolicii, ci pentru scopul specific al noii evanghelizări: a-i convinge pe cei deja botezaţi şi îndepărtaţi de credinţă să îşi ia din nou în serios credinţa. „În cultura noastră actuală, în special acum cu colapsul creştinătăţii, cu colapsul culturii creştine, mulţi oameni sunt pur şi simplu luaţi de valul culturii seculare şi plutesc în derivă spre dezintegrarea relaţiilor umane, a căsătoriei şi a vieţii de familie… şi apoi spre posibilitatea separării eterne de Dumnezeu”. Evanghelizarea „nu înseamnă doar îmbogăţirea vieţilor oamenilor, nu înseamnă doar a-i face pe oameni mai fericiţi pe acest pământ. Ea poate marca diferenţa dintre rai şi iad”.
