Către tineri: Fiţi voi înşivă noii misionari, inima şi braţele lui Isus! (II)
18.11.2012, Vatican (Catholica) - „Mergeţi şi faceţi ucenici din toate naţiunile!” este mandatul lui Cristos cel înviat încredinţat primilor săi Apostoli, potrivit Evangheliei după Matei 28,19, dar şi tema aleasă de Papa Benedict al XVI-lea în mesajul său pentru Ziua Mondială a Tinerilor de la Rio de Janeiro, dintre 23 şi 28 iulie 2013. Mesajul a fost făcut publicat vineri de Sfântul Scaun, iar redacţia română a Radio Vatican a tradus pasaje ample pe care le redăm în două părţi. Astăzi a doua parte.
Imperativul lui Isus „Mergeţi!” constituie genericul celui de al treilea punct al Mesajului. Isus şi-a trimis discipolii în misiune cu acest mandat: „Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia la toată făptura. Cine va crede şi va fi botezat, se va mântui” (Mc. 16, 15-16). „A evangheliza”, spune Papa în mesaj, „înseamnă a duce celorlalţi Vestea cea Bună a mântuirii şi această Veste Bună este o persoană: Isus Cristos. Când îl întâlnesc, când descopăr până la ce punct sunt iubit de Dumnezeu şi mântuit de El, se naşte în mine nu numai dorinţa, dar şi necesitatea de a-l face cunoscut altora”. (…) „Evanghelizarea porneşte întotdeauna de la întâlnirea cu Domnul Isus: cine s-a apropiat de El şi a avut experienţa iubirii Sale, vrea imediat să împărtăşească frumuseţea acestei întâlniri şi bucuria care se naşte din această prietenie. Cu cât îl cunoaştem mai mult pe Cristos, cu atât dorim să îl vestim. Cu cât vorbim mai mult cu El, cu atât dorim să vorbim despre El. Cu cât suntem cuceriţi, cu atât dorim să îi conducem pe ceilalţi la El. (…) Dragi tineri, lăsaţi-vă conduşi de forţa iubirii lui Dumnezeu, lăsaţi ca această iubire să învingă tendinţa de a vă închide în propria lume, în propriile probleme, în propriile obişnuinţe; aveţi curajul de a ‘porni’ de la voi înşivă pentru a ‘merge’ spre ceilalţi şi să îi conduceţi la întâlnirea cu Dumnezeu.”
„Ajungeţi la toate popoarele”, este îndemnul din al patrulea paragraf al Mesajului. Cristos a constituit o comunitate de discipoli pentru a duce vestea de mântuire a Evangheliei până la marginile pământului, pentru a ajunge la toţi oamenii şi femeile din orice loc şi din orice timp. „Să ne însuşim această dorinţă a lui Dumnezeu!”, îndeamnă Papa în mesaj. „Îndreptaţi-vă ochii şi priviţi în jurul vostru: atâţia tineri au pierdut sensul existenţei. Mergeţi, Cristos are nevoie şi de voi. Lăsaţi-vă cuprinşi de iubirea sa, fiţi instrumente ale acestei iubiri imense, ca să ajungă la toţi, mai ales la cei ‘îndepărtaţi’. Unii sunt îndepărtaţi geografic, alţii, în schimb, sunt îndepărtaţi pentru că cultura lor nu lasă spaţiu lui Dumnezeu; alţii nu au primit încă Evanghelia la nivel personal, alţii, în schimb, deşi au primit-o, trăiesc ca şi cum Dumnezeu nu ar exista. Faţă de toţi, să ne deschidem uşa inimii noastre, să intrăm în dialog, cu simplitate şi respect; acest dialog, dacă este trăit într-o adevărată prietenie, va aduce roade”. Dar, observă Papa în mesaj, „popoarele” la care suntem trimişi nu sunt doar celelalte ţări din lume, ci şi diferitele domenii de viaţă: familia, cartierul, mediul de studiu şi de muncă, grupul de prieteni şi locurile timpului liber. „Vestirea Evangheliei este destinată tuturor domeniilor vieţii noastre, fără nicio o limită”. Şi aici Papa a evidenţiat două câmpuri în care angajarea misionară a tinerilor trebuie să se facă şi mai atentă: „mai întâi domeniul comunicaţiilor sociale, şi în special internetul, care trebuie folosit cu înţelepciune; apoi, domeniul mobilităţii umane, de la călătoriile de studiu şi distracţie până la migraţia a populaţii întregi, care poate deveni ocazie providenţială pentru răspândirea Evangheliei”.
„Faceţi discipoli!”, în continuarea mandatului lui Cristos, reprezintă al cincilea punct al mesajului. „Cred că aţi simţit de mai multe ori greutatea de a-i implica pe cei de o vârstă cu voi în experienţa credinţei. Deseori aţi constatat cum în mulţi tineri, mai ales în anumite faze din drumul vieţii, există dorinţa de a-l cunoaşte pe Cristos şi de a trăi valorile Evangheliei, dar aceasta era însoţită de simţământul de a fi nepotriviţi şi incapabili. Ce trebuie făcut? Mai întâi, apropierea voastră şi simpla voastră mărturie vor fi un canal prin care Dumnezeu poate să atingă inima lor. Vestirea lui Cristos nu trece doar prin cuvinte ci trebuie să cuprindă întreaga viaţă şi să se traducă în gesturi de iubire. (…) Nu uitaţi niciodată, dragi prieteni, că primul act de iubire pe care îl puteţi face faţă de aproapele este să împărtăşiţi izvorul speranţei noastre: cine nu îl dă pe Dumnezeu, dă prea puţin!”
„Tari în credinţă!”, punctul şase al Mesajului, introduce reflecţia despre greutăţile misiunii de evanghelizare. „Când vă simţiţi inadecvaţi, incapabili, slabi în a vesti şi mărturisi credinţa, nu vă fie teamă. Evanghelizarea nu este o iniţiativă a noastră şi nu depinde mai presus de toate de talanţii noştri, ci e un răspuns de încredere şi ascultare la chemarea lui Dumnezeu, şi de aceea nu se bazează pe forţa noastră, ci pe forţa lui. (…) De aceea, vă invit să vă înrădăcinaţi în rugăciune şi în Sacramente. Evanghelizarea autentică se naşte întotdeauna din rugăciune şi este sprijinită de aceasta: trebuie mai întâi să vorbim cu Dumnezeu pentru a putea să vorbim despre Dumnezeu. Şi în rugăciune, îi încredinţăm Domnului persoanele la care suntem trimişi, rugându-l să atingă inima lor; îi cerem Duhului Sfânt să ne facă instrumentele sale pentru mântuirea lor; îi cerem lui Cristos să pună cuvintele sale pe buzele noastre şi să ne facă semne ale iubirii sale”. (…) „Uneori sunteţi chemaţi să daţi dovadă de statornicie, mai ales când Cuvântul lui Dumnezeu va trezi închidere şi opunere. În anumite regiuni ale lumii, unii dintre voi trăiesc suferinţa de a nu putea mărturisi public credinţa în Cristos, din lipsă de libertate religioasă. Şi unii au plătit deja cu viaţa preţul apartenenţei sale la Biserică. Vă încurajez să rămâneţi tari în credinţă, siguri că Cristos este alături de voi în orice încercare.”
„Cu întreaga Biserică”, este numărul şapte. „Dragi tineri, pentru a rămâne tari în mărturisirea credinţei creştine acolo unde sunteţi trimişi, aveţi nevoie de Biserică. Nimeni nu poate să fie mărturisitor al Evangheliei de unul singur. Isus a trimis discipolii săi în misiune împreună: ‘Faceţi ucenici!’ este adresat la plural. Şi tot ca membri ai comunităţii creştine, noi oferim mărturia noastră, şi misiunea noastră este fecundată de comuniunea pe care o trăim în Biserică: după unitatea şi iubirea pe care le avem unii pentru alţii ne vor recunoaşte drept discipoli ai lui Cristos (cf. Ioan 13, 35). (…) Cristos are nevoie de angajarea voastră şi de mărturia voastră. Nimic, nici greutăţile, nici neînţelegerile, să nu vă facă să renunţaţi de a duce Evanghelia lui Cristos în locurile în care vă aflaţi: fiecare dintre voi este preţios în marele mozaic al evanghelizării!”
„Iată-mă, Doamne!”, disponibilitatea profetului Isaia la glasul Domnului (Isaia 6,8), deschide ultimul paragraf al mesajului. „Dragi tineri, vă îndemn să ascultaţi în adâncul fiinţei voastre chemarea lui Isus de a vesti Evanghelia Sa. După cum arată impunătoarea statuie a lui Cristos Răscumpărătorul de la Rio de Janeiro, inima Sa este deschisă la iubirea faţă de toţi, fără deosebire, şi braţele sale sunt întinse pentru a ajunge la fiecare. Fiţi voi înşivă inima şi braţele lui Isus! Mergeţi şi daţi mărturie pentru iubirea sa, însufleţiţi de iubire şi primire!” (…) „Fecioara Maria, Steaua Noii Evanghelizări (…) să îl însoţească pe fiecare dintre voi în misiunea sa de mărturisitor al iubirii lui Dumnezeu!”
