Întâlnire despre trăirea credinţei la Roman
20.11.2012, Roman (Catholica) - În după-amiaza zilei de 17 noiembrie 2012, numeroşi tineri, adulţi şi persoane consacrate din Roman şi dimprejur au răspuns invitaţiei făcute de către Echipa de Pastoraţie Vocaţională din zona Roman la întâlnirea cu tema „Trăirea credinţei… ieri şi… azi”. Sala mare a parohiei „Sfânta Tereza” din Roman a fost umplută de tinereţea credinţei trăită de tinerii noştri. După salutul de bun-venit al părintelui paroh Pavel Chelaru, gazda evenimentului, a luat cuvântul invitatul, pr. Alois Fechet, care a încurajat această iniţiativă şi a felicitat prezenţa fiecăruia, care este o mărturie pentru ceilalţi.
S-a început cu cântecul „Creştin sunt din leagăn”, după care pr. Iacob Stolnicu a prezentat frumuseţea credinţei care propune Sfânta Scriptură, încrederea în Dumnezeu-iubire care repetă acel cuvânt de iubire pentru fiecare dintre noi, în fiecare zi din an: „Nu te teme!” Părinte i-a încurajat pe cei prezenţă să se abandoneze asemenea Apostolilor în mâinile Domnului, care este sensul deplin al vieţii şi fericirii. Documentarul despre mărturia credinţei Veronicăi Antal şi secvenţele din filmul „Vieţi întrerupte” au dat un imbold în convingerea că merită să trăieşti în Cristos, prin Cristos şi pentru Cristos.
Cu bucurie şi tărie, câţiva tineri şi pr. Alois, care a trăit în zilele de prigoană a comunismului, au împărtăşit din experienţele lor de trăire a credinţei, arătând că puterea harului transformă viaţa aşa cum reiese şi din scrisoarea apostolică „Porta fidei”. Prin expunerea sa simplă şi concretă şi profundă, aducând exemplul unui tânăr care a luat în serios cuvintele Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea, „Nu vă fie teamă! Deschideţi larg porţile lui Cristos”, pr. Augustin Folner a prezentat posibilitatea trăirii credinţei în fapte concrete, în alegeri şi opţiunea de a fi cu Cristos. La plecare fiecare a primit un semn de carte cu un text din scrisoarea apostolică „Porta fidei”. „Mulţumim tuturor celor care au făcut posibilă această întâlnire şi care ne-au împărtăşit credinţa lor”, scrie Echipa de Pastoraţie Vocaţională, zona Roman, la finalul corespondenţei de pe Ercis.ro.



