„Eram posedat, dar Domnul m-a eliberat”
28.11.2012, Roma (Catholica) - A fost posedat de diavol mai mulţi ani. Mai exact de „douăzeci şi şapte de legiuni de diavoli”. Viaţa lui Francesco Vaiasuso, 40 de ani, sicilian, căsătorit, se ocupă cu galeriile de artă, a ieşit la iveală cu publicarea unei cărţi autobiografice, Posedarea mea (Piemme), realizată împreună cu vaticanistul Paolo Rodari. Nu este un lucru comun ca o persoană posedată şi apoi exorcizată să vorbească public despre propria experienţă. Francesco Vaiasuso va face asta şi cu ocazia întâlnirii Posedările, tulburare psihică sau daună spirituală? Graniţa subţire dintre Psihologie şi Religie, care este programată la Roma la 14 decembrie.
În vederea întâlnirii romane, Vaiasuso a fost dispus să povestească agenţiei Zenit câteva crâmpeie din drama trăită. A vorbit despre aceasta cu impresionantul calm şi seninătatea celui care este conştient de puterea harului lui Dumnezeu, mai puternic decât orice agresiune a răului. Redăm integral textului interviului după traducerea publicată de pr. Mihai Pătraşcu pe ITRC.ro.
– Se fac mii de exorcisme în fiecare zi. Nu lipsesc exorcişti iluştri – unul cunoscut de toţi e părintele Gabriele Amorth – care au povestit de mai multe ori experienţa lor. Mult mai rar se întâmplă să vorbească despre aceasta o persoană exorcizată. Însă dumneavoastră aţi voit să vă divulgaţi istoria. De ce?
– De fapt, aproape nimeni nu s-a expus vreodată. Am dorit, într-un fel, să dau glas persoanelor care suferă atât de posedare cât şi de „tulburări spirituale”. În aceşti cinci ani pe care i-am trăit pe pielea mea, am constatat că există multă singurătate din partea persoanelor care trăiesc această dramă, fie datorită suferinţei spirituale în sine, fie datorită acestui „tabu”; cu cât se vorbeşte mai puţin, cu atât lucrul devine mai sufocant pentru persoană. Deci intenţia mea este să mă apropii nu numai de persoanele care suferă de aceste tulburări şi merg la exorcist, ci şi de cel care, în cotidianitate, luptă cu probleme interioare. Am voit să povestesc cum am trăit această experienţă, dând o speranţă tuturor.
– În ce împrejurări v-aţi dat seama că vă confruntaţi cu o posedare diabolică?
– Totul a început aproape „din joacă” şi „din curiozitate”, când am întâlnit un iezuit care mi-a povestit despre rugăciunile de eliberare pe care le făcea pentru anumite persoane. Eu nu prea am înţeles nimic din ceea ce spune, cu toţi termenii aceia neobişnuiţi. Mi-a spus că adesea satana se ascunde în boli şi eu, încă de mic, sufeream de unele patologii cum ar fi astma bronhială. Eu am rămas perplex şi el, la rândul său, mi-a adresat o rugăciune de eliberare. Din acel moment mi-am dat seama că sufăr de tulburări care ieşeau şi veneau la iveală.
– Când eraţi posedat, eraţi conştient de starea dumneavoastră?
– Posedările, în mod normal, durează de la 1 la 3 ore, la sfârşitul cărora subiectul îşi revine şi, în general, nu îşi aminteşte nimic, pentru că se intră într-o stare de transă, ca şi cum ar fi anesteziaţi. Îndrăcitul vorbeşte – şi în limbi necunoscute – urlă, se transformă în ochi, caracterele somatice se schimbă… În realitate, eu îmi amintesc totul, pentru că vedeam: acest lucru mi-a permis să scriu cartea mea. Anomalia cazului meu constă în „luciditatea” mea şi în durata posedărilor mele care puteau să dureze şi 8-9 ore, uneori cu pauze de normalitate de 10-15 minute. Cea mai lungă posedare a durat patru nopţi şi cinci zile la rând, în timpul cărora diavolul s-a dezlănţuit.
– Cine a fost exorcistul dumneavoastră?
– Am fost ajutat de diferiţi exorcişti, între care vrea să citez pe fratele Benigno, exorcistul oficial al Arhidiecezei de Palermo, pe fratele Ferro şi pe părintele Tonino Bono, care, în afară de faptul că este exorcist este şi psiholog şi acest lucru m-a ajutat mult. Aceştia m-au ajutat să lupt împotriva forţelor răului, dar trebuie adăugat că subiectul care primeşte rugăciunea, din punct de vedere mintal şi psihologic niciodată nu trebuie să se lase înfrânt.
– Sunteţi de acord cu afirmaţia conform căreia exorciştii sunt prea puţini şi că rolul lor nu este bine înţeles?
– Nu vă ascund că până în urmă cu cincisprezece ani, când auzeam termenul „exorcist” îmi transmitea nelinişte, mă făcea să mă gândesc la o persoană misterioasă, „magică”, aproape înspăimântătoare… Însă apoi când m-am aflat eu însumi în acea situaţie, am descoperit o altă realitate: aceea a unui preot care te primeşte, te ascultă, te face să vorbeşti, aprofundează, te sfătuieşte dacă să mergi la un psiholog sau la un psihiatru. Este acel preot care îţi poate da o mână de ajutor în plus pentru a rezolva problema ta. Eu în schimb îmi imaginam o persoană care atingându-te cu un deget făcea să dispară imediat posedarea ta… Astăzi văd în exorcist figura unui tată care m-a primit.
Fără îndoială, este nevoie de mai mulţi exorcişti, sau măcar de preoţi care să ştie să facă rugăciuni de eliberare şi să îi asculte pe credincioşi. Există necesitatea, deoarece doi sau trei exorcişti pe Dieceză nu sunt suficienţi. Aşa încât există şi persoane care cred că sunt deranjate, nu reuşesc să găsească exorcişti şi, la sfârşit, se adresează vrăjitorilor.
– Deci satana poate să fie învins?
– După ce am trăit experienţa cu luciditate, pot să spun că am văzut porţile iadului. Şi totuşi am văzut atâta har asupra mea: în carte am vorbit şi despre viziunea sfinţilor şi despre prezenţa Duhului Sfânt care au o forţă ce nu se poate compara cu răul şi pe care noi din păcate nu o cunoaştem sau nu vrem să o cunoaştem. Însă Dumnezeu are o mare forţă şi este prezent în mijlocul nostru. Deci toţi putem să îl învingem pe satana cu harul lui Dumnezeu.
