Hramul comunităţii catolice din Mangalia
04.12.2012, Mangalia (Catholica) - În ultima zi a lunii noiembrie, când Biserica îl cinsteşte pe Sfântul Andrei, parohia catolică din Mangalia a sărbătorit hramul comunităţii. La Sfânta Liturghie de hram, care a avut loc la ora 11.00, au participat într-un număr impresionant credincioşi din parohie şi filiale, dar şi din parohiile vecine. Ceremonia religioasă a fost precedată, ca în fiecare an, de o procesiune a preoţilor care au participat la această solemnitate, purtând crucea procesională către altar, aflăm din materialul semnat de pr. Cristian Antici pe ARCB.ro.
Sfânta Liturghie a fost prezidată de IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, alături de care au concelebrat 24 de preoţi, veniţi din toată ţara. Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de pr. Bilboc Sebastian, paroh la Bălţaţi în Dieceza de Iaşi. La finalul celebrării, părintele paroh Cristian Antici le-a mulţumit preoţilor prezenţi la această sărbătoare a comunităţii, tuturor celor prezenţi şi corului care a înfrumuseţat prin cântecele intonate această sărbătoare. Totodată, IPS Robu le-a amintit credincioşilor de preocuparea Excelenţei Sale faţă de această comunitate încă de când a ajuns Episcop de Bucureşti, şi i-a îndemnat pe credincioşi să rămână uniţi în jurul sfântului altar. Chiar dacă este o comunitate mică şi la capătul Diecezei, totuşi face parte din marea familie a Bisericii Romano-Catolice.
