„O, ce veste minunată!” – Concert de colinde la Colegiul Pontifical Pio Romeno
05.12.2012, Roma (Catholica) - În data de 1 Decembrie 2012 a avut loc la Colegiul Pontifical Pio Romeno din Roma tradiţionalul Concert de colinde susţinut de corul studenţilor greco-catolici romani care se pregătesc în acest loc. Distinşi oaspeţi, printre care Excelenţa Sa Bogdan Tataru-Cazaban, membri ai Ambasadelor României pe lângă Sfântul Scaun şi în Italia, directorul Instituţiei Accademia di România, prof. Mihai Barbulesc, profesori ai Universităţilor Pontificale din Roma, au onorat invitaţia de a participa la acest eveniment ţinut în ziua Sărbătorii Naţionale a României.
Interpretarea frumoaselor şi emoţionantelor colinde se înscrie în contextul Anului Credinţei, pe care îl parcurgem, pentru că au fost o ocazie pentru toţi cei prezenţi de a aprofunda Misterul Întrupării Fiului lui Dumnezeu şi al bucuriei mântuirii aduse oamenilor de Cristos. Seara a debutat cu un moment de rugăciune în biserica Colegiului, după care au fost intonate colindele de Crăciun. Acestea au fost urmate de un moment de împărtăşire cordială cu invitaţii, prieteni şi cunoscuţi ai studenţilor teologi şi ai Colegiului Pontifical Pio Romeno. (a consemnat pentru BRU.ro Mihai Măgurean)



