Sfinţirea Catedralei siro-catolice din Bagdad
16.12.2012, Bagdad (Catholica) - Mare bucurie în comunitatea siro-catolică din Bagdad, Irak, unde sâmbătă, 15 decembrie 2012, în prezenţa Cardinalului Leonardo Sandri, prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Răsăritene, a fost sfinţită, după restaurare, Catedrala Doamna Noastră a Ajutorului Perpetuu, informează Radio Vatican. Pe 31 octombrie 2010 un comando Al Qaeda a ucis doi preoţi şi aproximativ 50 de credincioşi, într-un atentat în Catedrala siro-catolică. La redeschiderea lăcaşului de cult, după restaurările durate doi ani, a participat şi premierului irakian Nuri al Maliki.
Prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Răsăritene a dus comunităţii de credincioşi binecuvântarea Papei. Sfântul Părinte îşi îndreaptă gândul în special spre copii, vârstnici şi suferinzi, spre cei singuri şi abandonaţi. Cu inima sa părintească, a spus Cardinalul, Papa se gândeşte la irakienii aflaţi în patrie, expuşi riscurilor, precum şi la cei plecaţi în lumea întreagă, în căutarea unei vieţi mai sigure. Papa este aproape mai ales de cei tineri, cu speranţa că acestora le va fi garantat viitorul. Preocuparea sa se îndreaptă spre toate persoanele, indiferent de religie, care au fost lovite de violenţa oarbă, făcând încă o dată un apel pentru respectarea drepturilor fiecăruia, plecându-se de la principiul convieţuirii civile.
Cardinalul Leonardo Sandri a amintit cuvintele memorabile rostite de Sfântul Părinte pe 1 noiembrie 2010, la rugăciunea „Îngerul Domnului”. Era în ziua următoare teribilului atentat din Catedrala siro-catolică din Bagdad, când Sfântul Părinte a spus: „Mă rog pentru victimele acestei absurde violenţe, cu atât mai feroce cu cât a lovit persoane lipsite de apărare, adunate în casa lui Dumnezeu, o casă a iubirii şi a împăcării”. Papa i-a încurajat atunci pe creştini să fie tari şi statornici în speranţă, reînnoind apelul pentru pace, care este dar al lui Dumnezeu dar şi rezultat al eforturilor oamenilor.
