În mijlocul tensiunilor din lume, omul aspiră la pacea Mariei
01.01.2013, Vatican (Catholica) - Pacea este urarea vie pentru acest an abia început pe care Papa Benedict al XVI-lea a exprimat-o în predica la Liturghia din 1 ianuarie 2013, în Solemnitatea Sf. Maria, Născătoare de Dumnezeu, în care are loc şi cea de-a 46-a Zi Mondială pentru Pace. Pacea despre care vorbeşte Sfântul Părinte este „vocaţie înnăscută a omenirii”, care „coincide, într-o anumită manieră, cu dorinţa unei vieţi umane depline, fericite şi bine realizate” şi care îşi găseşte împlinirea maximă în Maria, Maica lui Cristos. Lumea de astăzi, a afirmat Sfântul Părinte, este marcată de „focare de tensiune şi de contrapoziţie cauzate de inegalităţi crescânde între bogaţi şi săraci, de prevalenţa unei mentalităţi egoiste şi individualiste exprimate şi de un capitalism financiar dereglat, pe lângă diferite forme de terorism şi criminalitate”.
Cu toate acestea, potrivit Papei, ceea ce contează cu adevărat sunt „multiplele opere de pace, de care este bogată lumea”. El aminteşte Mesajul său pentru Ziua Mondială pentru Pace, care porneşte de la cuvintele lui Cristos din Evanghelia după Matei: „Fericiţi făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiţi fii ai lui Dumnezeu” (Matei 5,9). „Această fericire spune că pacea este dar mesianic şi lucrare umană în acelaşi timp… Este pace cu Dumnezeu, în trăirea conform voinţei Sale. Este pace interioară cu noi înşine şi pace exterioară cu aproapele şi cu toată creaţia. Da, pacea este binele prin excelenţă care trebuie invocat ca dar al lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, care trebuie construit cu orice efort”.
„Ne putem întreba: care este fundamentul, originea, rădăcina acestei păci? Cum putem simţi în noi pacea, în pofida problemelor, obscurităţilor, neliniştilor? Răspunsul ne este dat de lecturile de la liturgia de astăzi. Textele biblice, înainte de toate cel luat din Evanghelia lui Luca, ne propun să contemplăm pacea interioară a Mariei, Mama lui Isus. Pentru ea se împlinesc… atâtea evenimente neprevăzute: nu numai naşterea Fiului, ci mai înainte călătoria obositoare de la Nazaret la Betleem, negăsirea unui loc la han, căutarea unui refugiu pentru timpul nopţii; şi apoi cântarea îngerilor, vizita neaşteptată a păstorilor. Însă, în toate acestea Maria nu se descumpăneşte, nu se agită, nu este tulburată de fapte mai mari decât ea; pur şi simplu analizează, în tăcere, lucrurile care se întâmplă, le păstrează în amintirea sa şi în inima sa, reflectând asupra lor cu calm şi seninătate. Această pace interioară am dori să o avem în mijlocul evenimentelor uneori tumultuoase şi învălmăşite ale istoriei, evenimente al căror sens adesea nu îl percepem şi care ne descumpănesc”.
„Prima lectură ne aminteşte că pacea este dar al lui Dumnezeu şi este legată de strălucirea feţei lui Dumnezeu, conform textului din Cartea Numerilor, care transmite binecuvântarea folosită de preoţii poporului lui Israel în adunările liturgice… În Sfânta Scriptură, a contempla faţa lui Dumnezeu este fericirea supremă… Din contemplarea feţei lui Dumnezeu se nasc bucuria, siguranţa şi pacea… Iată, iubiţi fraţi, fundamentul păcii noastre: certitudinea de a contempla în Isus Cristos strălucirea feţei lui Dumnezeu Tatăl, de a fi fii în Fiul şi de a avea astfel, pe drumul vieţii, aceeaşi siguranţă pe care copilul o simte în braţele unui Tată bun şi atotputernic. Strălucirea feţei Domnului asupra noastră, care ne dăruieşte pace, este manifestarea paternităţii Sale; Domnul îşi îndreaptă faţa Sa asupra noastră, se arată Tată şi ne dăruieşte pace… Nimic nu le poate lua credincioşilor această pace, nici măcar dificultăţile şi suferinţele vieţii. De fapt, suferinţele, încercările şi obscurităţile nu erodează, ci măresc speranţa noastră, o speranţă care nu dezamăgeşte”.
