Actualitatea Creştină, ianuarie 2013
16.01.2013, Bucureşti (Catholica) - Primul număr din anul 2013, al 24-lea de apariţie a revistei „Actualitatea Creştină”, a Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, se deschide cu prezentarea pe care IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, o face documentului Unitatis redintegratio, dedicat de Conciliul Vatican II ecumenismului. Textul Arhiepiscopului continuă, astfel, seria de prezentări a documentelor conciliare, ocazionată de aniversarea a 50 de ani de la începerea Conciliului Vatican II (1962-2012), dar alegerea documentului este, evident, legată de Octava de rugăciune pentru unitatea creştinilor, celebrată între 18 şi 25 ianuarie. Despre această octavă de rugăciune din acest an sunt, de altfel, mai multe informaţii în paginile revistei la rubrica „Actualitate”: în ele găsim programul celebrărilor din Bucureşti, Mesajul adresat de IPS Ioan cu această ocazie şi un scurt dicţionar de termeni.
Tot la „Actualitate” este prezentată şi tema celei de a 46-a Zi Mondială a Păcii, celebrată la 1 ianuarie a.c., precum şi mesajul pe care Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea l-a adresat cu această ocazie. De asemenea, putem citi un articol dedicat binecuvântării caselor. Rubrica „Biserică şi societate” este dedicată unei sinteze a evenimentelor mai deosebite care au avut loc în decursul anului 2012 în Biserica Universală şi în Arhidieceza de Bucureşti, şi sunt amintite câteva evenimente importante care vor avea loc în noul an 2013. Pagina dedicată monseniorului Vladimir Ghika îl prezintă, în continuare, ca „martor al credinţei”, oprindu-se, în această lună, asupra mărturiei de credinţă pe care monseniorul a dat-o în timpul procesului în care a fost judecat.
La rubrica „Arta de a trăi”, Cristina Şoican ne invită să ne oprim cu gândul asupra generozităţii, iar la rubrica „Semnificaţii liturgice”, Wilhelm Tauwinkl, răspunzând la scrisoarea unui cititor, explică revizuirile care au fost efectuate în calendarul Arhidiecezei. La „Universul familiei”, pr. Fabian Măriuţ explică semnificaţia triplei binecuvântări prezentă în liturgia din prima zi a anului calendaristic şi ne invită la o reflecţie asupra credinţei, oprindu-se în particular asupra exemplului asociaţiei „Credinţă şi lumină”. Liana Gehl continuă incursiunea prin Bisericile Catolice din Orient, oferind o prezentare a Bisericii Catolice din Afganistan. Revista din 2013 readuce în atenţia credincioşilor o rubrică mai veche, dedicată „sfântului lunii”: în acest număr este ilustrată viaţa şi opera Sfântului Ioan Bosco, de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc, la 31 ianuarie, 125 de ani.
În paginile revistei cititorii mai pot citi diferite materiale reunite în dosarul dedicat Anului Credinţei: despre „Simbolurile credinţei” (pr. Wilhelm Dancă), reflecţii ale Sfântului Părinte pe marginea credinţei şi un nou exemplu de „om al credinţei”, în Lejeune Jerome, prezentat de Anca Mărtinaş Giulimondi. De asemenea, mai găsim reflecţii la Evangheliile din duminicile lunii ianuarie, ştiri din viaţa Bisericii Universale şi locale, şi anunţuri. Revista poate fi răsfoită online sau descărcată în format PDF pe ARCB.ro, şi este disponibilă şi spre vânzare la Librăria Sf. Iosif (str. G-ral Berthelot, nr. 19, 010164 – Bucureşti, sect. 1, tel. 021-201.54.57) şi în parohiile Arhidiecezei. Costul unui abonament individual este de 43 lei / 12 luni (12 numere, supliment de Crăciun şi taxe de expediţie) sau 37 lei / 12 luni, pentru abonament colectiv (minim 10 exemplare). Costul unei reviste este de 3 lei.
