Primul Nunţiu Apostolic în Malaezia
17.01.2013, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea l-a numit pe Arhiepiscopul american Joseph Marino ca primul Nunţiu Apostolic în Malaiezia, decizând deschiderea unei nunţiaturi (ambasade) în Kuala Lumpur. Gestul reprezintă un pas semnificativ în relaţiile dintre Sfântul Scaun şi această naţiune islamică din Asia de Sud-Est. În acelaşi timp Pontiful l-a numit pe prelatul american Nunţiu Apostolic şi în Timorul de Est, respectiv Delegat Apostolic în Brunei.
Timorul de Est, care şi-a câştigat independenţa de Indonezia în 2002, este cea mai catolică ţară din Asia, 927.000 din cei 1.143.000 de locuitori fiind catolici. Are relaţii diplomatice cu Sfântul Scaun, având un ambasador cu reşedinţa la Roma. Brunei, care şi-a câştigat independenţa de britanici în 1984, este un stat islamic, din populaţia de 408.000 de persoane doar 18.948 fiind catolici, majoritatea muncitori. Aceştia sunt deserviţi de un Vicariat apostolic din 2004. Dinamicul şi prietenosul prelat de 50 de ani vine în noua funcţie după o considerabilă experienţă diplomatică. În momentul numirii era Nunţiu în Bangladesh, o ţară majoritar musulmană. Născut în Birmingham, Alabama, în ianuarie 1953, a terminat cursurile de filosofie şi psihologie la Universitatea Scranton, SUA, iar de teologie şi biblic la Universitatea Gregoriană din Roma. După o perioadă de muncă pastorală în Birmingham (1980-84), a intrat în Academia pentru Diplomaţi a Sfântului Scaun, în 1984, luându-şi doctoratul în drept canonic la Universitatea Gregoriană.
A intrat în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun în 1998, lucrând in diverse ţări, inclusiv Republica Moldova. Papa l-a numit Nunţiu Apostolic în Bangladesh în 2008, iar Cardinalul Jean-Louis Tauran l-a consacrat Episcop în Birmingham. Cu experienţa activităţii desfăşurate pe mai multe continente, Arhiepiscopul Marino se va muta acum la Kuala Lumpur pentru a deschide o nouă ambasadă, de unde va deservi şi Timorul de Est şi Brunei. Malaiezia devine al 179-lea stat ce are relaţii diplomatice cu Sfântul Scaun. Conform unui recensământ din 2010, 61,3% dintre malaiezieni sunt musulmani. Budiştii reprezintă 19,8%, creştinii 9,2%, hinduşii 6,3%. Aproximativ 1,3% practică diverse tradiţii religioase chinezeşti, iar 0,7% nu au nici o religie.