Abraham exemplifică drumul creştinului
24.01.2013, Vatican (Catholica) - La audienţa generală de miercuri, Papa Benedict al XVI-lea a vorbit despre moştenirea lui Abraham ca exemplu de dor creştin după „adevărata casă” din cer şi ca „prim şi mare model” de credinţă în Dumnezeu. „Abraham, cel credincios, ne învaţă credinţa; şi, ca străin pe pământ, ne indică adevărata patrie. Credinţa ne face pelerini pe pământ, inseraţi în lume şi în istorie, dar în drum spre patria cerească”, a spus Sfântul Părinte ieri, în Aula Paul al VI-lea.
„A crede în Dumnezeu ne face purtători de valori care adesea nu coincid cu moda şi opinia momentului, ne cere să adoptăm criterii şi să asumăm comportamente care nu aparţin modul obişnuit de a gândi. Creştinului nu trebuie să îi fie teamă să meargă ‘împotriva curentului’ pentru a trăi propria credinţă, rezistând tentaţiei de ‘a se uniformiza’.” Papa Benedict s-a oprit asupra lui Abraham în contextul Anului Credinţei şi a primelor cuvinte din Crez, „Cred în Dumnezeu”. Crezul, a afirmat el, este „aparent simplu”, dar „deschide spre lumea infinită a raportului cu Domnul şi cu misterul Său”. Credinţa este atât dar de la Dumnezeu cât şi responsabilitate umană, o „experienţă a dialogului cu Dumnezeu”.
Abraham, care este modelul nostru de credinţă, a ascultat de Dumnezeu şi a mers într-un loc necunoscut lui, spune Scriptura. Invitaţia credinţei este, de fapt, „o plecare pe întuneric, fără a şti unde conduce Dumnezeu; este un drum care cere o ascultare şi o încredere radicale, la care numai credinţa permite să se ajungă”, a spus Pontiful. „Însă întunericul necunoscutului – unde trebuie să meargă Abraham – este luminat de lumina unei promisiuni; Dumnezeu adaugă la poruncă un cuvânt asigurator, care deschide în faţa lui Abraham un viitor de viaţă în plinătate.” Viaţa de credinţă a lui Abraham l-a făcut „să vadă totul ca un dar”, simţind mereu dependenţa sa de Dumnezeu. Aceasta este condiţia spirituală a tuturor celor care „sunt de acord să îl urmeze pe Domnul”.
„Credinţa îl conduce pe Abraham să parcurgă un drum paradoxal”, a continuat Papa. Binecuvântările promise nu îi erau vizibile, dar el era binecuvântat deoarece „cu credinţă, ştie să discearnă binecuvântarea divină mergând dincolo de aparenţe, încrezându-se în prezenţa lui Dumnezeu şi atunci când căile sale îi apar misterioase”. Noi, „când spunem Cred în Dumnezeu”, spunem asemenea lui Abraham: „Mă încred în Tine; mă încredinţez Ţie, Doamne”. „A spune ‘Cred în Dumnezeu’ înseamnă a întemeia pe El viaţa mea, a lăsa ca în fiecare zi Cuvântul Său să o orienteze, în alegerile concrete, fără frica de a pierde ceva din mine însumi.”
În vremurile noastre, a spus Papa, există multe provocări pentru creştinii care caută să îşi trăiască viaţa de credinţă. „În multe societăţi ale noastre, Dumnezeu a devenit ‘marele absent’ şi în locul său există mulţi idoli, foarte mulţi idoli şi mai ales posesia şi ‘eul’ autonom. Chiar şi progresele însemnate şi pozitive ale ştiinţei şi tehnicii au indus în om o iluzie de atotputernicie şi de autosuficienţă şi un crescând egocentrism a creat nu puţine dezechilibre în cadrul raporturilor interpersonale şi al comportamentelor sociale.” În ciuda acestor provocări, ” setea de Dumnezeu nu s-a stins şi mesajul evanghelic continuă să răsune prin cuvintele şi faptele atâtor bărbaţi şi femei de credinţă”. Chiar şi astăzi, Abraham este tatăl celor care „acceptă să meargă pe urmele sale şi pornesc la drum, ascultând de vocaţia divină, încrezându-se în prezenţa binevoitoare a Domnului şi primind binecuvântarea sa pentru a deveni binecuvântare pentru toţi.”
„A afirma ‘Cred în Dumnezeu'”, a încheiat Papa, „ne determină să ieşim încontinuu din noi înşine, exact ca Abraham, pentru a duce în realitatea zilnică în care trăim certitudinea care ne vine din credinţă: adică certitudinea prezenţei lui Dumnezeu în istorie, chiar şi astăzi; o prezenţă care aduce viaţă şi mântuire şi ne deschide spre un viitor cu El pentru o plinătate de viaţă care nu va cunoaşte niciodată apus.”
