Numai cel cu adevărat puternic poate să suporte răul şi să se arate milostiv
30.01.2013, Vatican (Catholica) - Dumnezeu este Tată: acest adevăr fundamental al credinţei creştine a fost analizat de Papa Benedict al XVI-lea în cadrul audienţei generale din dimineaţa zilei de miercuri, 30 ianuarie 2013. Continuând ciclul de cateheze dedicat Anului Credinţei, Sfântul Părinte a reluat tema audienţei de miercurea trecută, dedicată Crezului. În ziua de astăzi, a afirmat Pontiful, este dificil să se vorbească şi despre paternitatea umană, în special în Occident, unde “familiile dezbinate, activităţile de muncă tot mai acaparatoare, preocupările şi adesea truda de a echilibra bugetele familiale, invazia care distrage atenţia a mass-media în cadrul trăirii zilnice sunt câţiva din numeroşii factori care pot împiedica un raport senin şi constructiv între taţi şi copii”.
Cu atât mai mult devine problematic a-l vedea pe Dumnezeu ca un Tată, în special pentru cei care nu au “modele adecvate de referinţă”. „Pentru cel care a avut experienţa unui tată prea autoritar şi inflexibil, sau indiferent şi mai puţin afectuos, sau chiar absent, nu este uşor să se gândească cu seninătate la Dumnezeu ca Tată şi să se abandoneze Lui cu încredere”. Totuşi Biblia, în special în Noul Testament, ne vorbeşte despre un Dumnezeu care este cu adevărat Tată, „care iubeşte până la dăruirea propriului Fiu pentru mântuirea omenirii. Referinţa la figura paternă ne ajută, aşadar, să înţelegem ceva din iubirea lui Dumnezeu care însă rămâne infinit mai mare, mai fidelă, mai totală decât aceea a oricărui om… Şi, ca Tată, Dumnezeu însoţeşte cu iubire existenţa noastră, dăruindu-ne Cuvântul Său, învăţătura Sa, harul Său, Duhul Său”.
Este acel Tată care “hrăneşte păsările cerului fără ca ele să trebuiască să semene şi să secere, şi îmbracă în culori minunate florile câmpului, cu haine mai frumoase decât cele ale regelui Solomon; iar noi – adaugă Isus – valorăm mult mai mult decât florile şi decât păsările cerului!… Dumnezeu este un Tată bun care îl primeşte şi îl îmbrăţişează pe fiul pierdut şi căit, dăruieşte gratuit celor care cer şi oferă pâinea din cer şi apa vie care face să trăim în veci”. Dumnezeu Tatăl nu îi abandonează niciodată pe fiii Săi, nu se satură vreodată de ei. Fidelitatea Lui “depăşeşte imens fidelitatea oamenilor, pentru a se deschide la dimensiuni de veşnicie”. „În Domnul Isus se arată în plinătate faţa binevoitoare a Tatălui care este în ceruri. Cunoscându-l pe El putem să îl cunoaştem şi pe Tatăl, văzându-l pe El putem să îl vedem pe Tatăl, pentru că El este în Tatăl şi Tatăl este în El. El este ‘chipul Dumnezeului nevăzut'”.
„Credinţa în Dumnezeu Tatăl cere să credem în Fiul, sub acţiunea Duhului, recunoscând în Crucea care mântuieşte dezvăluirea definitivă a iubirii divine”. Există însă un aparent paradox: “Cum este posibil să ne gândim la un Dumnezeu atotputernic privind la Crucea lui Cristos?… Noi am vrea desigur o atotputernicie divină după schemele noastre mentale şi după dorinţele noastre: un Dumnezeu ‘atotputernic’ care să rezolve problemele, care să intervină pentru a evita dificultăţile, care să învingă puterile vrăjmaşe, să schimbe cursul evenimentelor şi să anuleze durerea”. Trebuie să înţelegem că „gândirea lui Dumnezeu este diferită de gândirea noastră, căile lui Dumnezeu sunt diferite de căile noastre şi chiar şi atotputernicia Sa este diferită: nu se exprimă ca forţă automată sau arbitrară, ci este marcată de o libertate iubitoare şi paternă”.
Cu alte cuvinte, Dumnezeu, creând oamenii liberi, “a renunţat la o parte din puterea Sa, dând putere libertăţii noastre”, a explicat Papa Benedict al XVI-lea. „Astfel El iubeşte şi respectă răspunsul liber de iubire dat la chemarea Sa… Atotputernicia Sa nu se exprimă în violenţă, nu se exprimă în distrugerea oricărei puteri adverse, aşa cum dorim noi, ci se exprimă în iubire, în milostivire, în iertare, în acceptarea libertăţii noastre şi în apelul neobosit la convertirea inimii”. „Numai cel care este cu adevărat puternic poate să suporte răul şi să se arate milostiv; numai cel care este cu adevărat puternic poate să exercite pe deplin forţa iubirii… Atotputernicia iubirii nu este aceea a puterii lumii, ci aceea a dăruirii totale, şi Isus, Fiul lui Dumnezeu, revelează lumii adevărata atotputernicie a Tatălui, dându-şi viaţa pentru noi păcătoşii”.
„Iată adevărata, autentica şi perfecta putere divină: a răspunde la rău nu cu rău ci cu bine, la insulte cu răbdare, la ura ucigaşă cu iubirea care dă viaţă. Atunci răul este cu adevărat învins, pentru că este spălat de iubirea lui Dumnezeu; atunci moartea este definitiv înfrântă pentru că este transformată în dăruire a vieţii”. Expresia „Cred în Dumnezeu Tatăl atotputernicul” de la începutul Crezului este aşadar o încredinţare în “puterea iubirii lui Dumnezeu care în Fiul Său mort şi înviat înfrânge ura, răul, păcatul şi ne deschide la viaţa veşnică, aceea a fiilor care doresc să fie pentru totdeauna în ‘Casa Tatălui’. A spune ‘Cred în Dumnezeu Tatăl atotputernicul’, în puterea Sa, în modul Său de a fi Tată, este mereu un act de credinţă, de convertire, de transformare a gândirii noastre, a întregii noastre afecţiuni, a întregului nostru mod de a trăi”.
