Către persoanele consacrate: nu vă alăturaţi profeţilor calamităţilor
05.02.2013, Vatican (Catholica) - Sâmbătă după-masa, la 5.30, Papa Benedict al XVI-lea a celebrat în Bazilica San Pietro o Liturghie în sărbătoarea Prezentării la Templu a Domnului, marcând şi Ziua Mondială a Vieţii Consacrate, pentru membrii institutelor de viaţă consacrată şi ai societăţilor de viaţă apostolică. Iată câteva fragmente din predica susţinută de Sfântul Părinte, apărută în traducere pe Ercis.ro şi Magisteriu.ro.
„‘Lumină spre luminarea neamurilor şi spre gloria poporului tău Israel’ (2,32): aşa îl defineşte Simeon pe Mesia Domnului, la sfârşitul cântării sale de binecuvântare. Tema luminii, care este ecoul primului şi al celui de-al doilea poem al Slujitorului Domnului, în Deutero-Isaia (cf. Is 42,6; 49,6), este puternic prezent în această liturgie. De fapt, ea a fost deschisă de o procesiune sugestivă, la care au participat Superiorii şi Superioarele Generale ale Institutelor de viaţă consacrată reprezentate aici, care purtau lumânările aprinse. Acest semn, specific tradiţiei liturgice a acestei Sărbători, este foarte expresiv. Manifestă frumuseţea şi valoarea vieţii consacrate ca reflexie a luminii lui Cristos; un semn care aminteşte de intrarea Mariei în Templu: Fecioara Maria, Consacrata prin excelenţă, purta în braţe Lumina însăşi, Cuvântul întrupat, venit să alunge întunericul din lume cu iubirea lui Dumnezeu.”
„Iubiţi fraţi şi surori consacraţi, voi toţi aţi fost reprezentaţi în acel pelerinaj simbolic, pe care în Anul Credinţei îl exprimă şi mai mult venirea voastră în Biserică, pentru a fi întăriţi în credinţă şi a reînnoi oferirea de voi înşivă lui Dumnezeu. Fiecăruia dintre voi şi Institutelor voastre adresez cu afecţiune cel mai cordial salut al meu şi vă mulţumesc pentru prezenţa voastră. În lumina lui Cristos, cu multiplele carisme de viaţă contemplativă şi apostolică, voi cooperaţi la viaţa şi la misiunea Bisericii în lume. În acest spirit de recunoştinţă şi de comuniune, aş vrea să vă adresez trei invitaţii pentru ca să puteţi intra pe deplin pe acea ‘poartă a credinţei’ care este mereu deschisă pentru noi. Vă invit, în primul rând, să alimentaţi o credinţă în măsură să lumineze vocaţia voastră. Vă îndemn pentru aceasta să comemoraţi, ca într-un pelerinaj interior, ‘prima iubire’ cu care Domnul Isus Cristos a încălzit inima voastră, nu din nostalgie, ci pentru a alimenta flacăra aceea. Şi pentru aceasta este nevoie să staţi cu El, în tăcerea adoraţiei; şi astfel să treziţi voinţa şi bucuria de a-i împărtăşi viaţa, alegerile, ascultarea credinţei, fericirea săracilor, radicalitatea iubirii.”
„În al doilea rând vă invit la o credinţă care să ştie să recunoască înţelepciunea slăbiciunii. În bucuriile şi în suferinţele din timpul prezent, când duritatea şi povara crucii se fac simţite, să nu vă îndoiţi că kenosi a lui Cristos este deja victorie pascală. Tocmai în limita şi în slăbiciunea umană suntem chemaţi să trăiască această conformare cu Cristos, într-o tensiune totalizantă care anticipă, în măsura posibilă în timp, perfecţiunea escatologică (ibid., 16). În societăţile eficienţei şi succesului, viaţa voastră marcată de ‘minoritatea’ şi de slăbiciunea celor mici, de empatia cu aceia care nu au glas, devine un semn evanghelic de împotrivire. În sfârşit, vă invit să reînnoiţi credinţa care vă face să fiţi pelerini spre viitor. Prin natura sa, viaţa consacrată este pelerinajul spiritului, în căutarea unei Feţe care uneori se manifestă şi uneori se ascunde: ‘Faciem tuam, Domine, requiram’ (Ps 26,8). Aceasta să fie dorinţa constantă a inimii voastre, criteriul fundamental care orientează drumul vostru, atât în micii paşi zilnici cât şi în deciziile cele mai importante. Nu vă uniţi cu profeţii calamităţilor care proclamă sfârşitul sau non-sensul vieţii consacrate în Biserica din zilele noastre; mai degrabă îmbrăcaţi-vă în Isus Cristos şi îmbrăcaţi armele luminii rămânând treji şi vigilenţi.”
