Despre ascultarea chemării Domnului
10.02.2013, Vatican (Catholica) - Sfântul Părinte s-a întâlnit şi în această duminică, de 10 februarie 2013, cu miile de pelerini din Piaţa San Pietro pentru tradiţionala rugăciune de la miezul zilei. Înainte de rugăciunea „Angelus Domini”, Pontiful a rostit o scurtă alocuţiune, pornind de la lectura evanghelică a zilei (Luca 5,1-11), alocuţiune pe care o redăm în continuare.
Iubiţi fraţi şi surori!
În lectura evanghelică din Liturghia de astăzi, după Luca, se prezintă chemarea primilor Apostoli. Această versiune este cea originală, raportată la celelalte două Evanghelii sinoptice, Matei şi Marcu (Matei 4,18-22; Marcu 1,16-20). Chemarea este, de fapt, precedată de predicarea lui Isus în faţa mulţimilor şi de pescuirea miraculoasă, făcută la dorinţa Domnului (Luca 5,1-6).
În timp ce mulţimile sunt strânse pe malul Lacului Genezaret pentru a-l asculta, Isus îl vede pe Simon descurajat pentru că nu prinsese nimic toată noaptea. Mai întâi îl întreabă pe Simon dacă poate să se urce în barcă pentru a predica oamenilor de la o mică distanţă faţă de mal; apoi, când termină de predicat, le porunceşte să înainteze pe lac şi să arunce năvoadele (5,5). Simon ascultă şi prind atunci o cantitate mare de peşti. În acest fel, evanghelistul doreşte să ne facă să vedem cum primii Apostoli l-au urmat pe Isus, crezând în El, bazându-se pe cuvântul Său, care este însoţit şi de semne miraculoase.
Să observăm că înainte de acest semn, Simon îi spune lui Isus „Învăţătorule” (5,5), dar după aceea îi spune „Doamne” (5,7). Este pedagogia chemării lui Dumnezeu, care nu se preocupă atât de mult de calităţile celui ales, ci de credinţa lui, asemenea credinţei lui Simon, care spune: „La cuvântul Tău, voi arunca năvoadele” (5,5). Imaginea prinderii peştilor indică spre misiunea Bisericii. Sf. Augustin comentează în acest sens: „De două ori pescuiesc Apostolii la porunca Domnului: o dată înainte de Pătimire şi o dată după Înviere. În ambele cazuri găsim reprezentată întreaga Biserică: Biserica aşa cum este acum şi cum va fi după învierea morţilor. Acum ea include o multitudine imposibil de numărat, cu buni şi răi deopotrivă laolaltă; după înviere ea îi va avea doar pe cei buni” (Predica 248,1).
Experienţa lui Petru, cu siguranţă unică, este de asemenea reprezentativă pentru chemarea fiecărui apostol al Evangheliei, care nu trebuie să fie vreodată descurajat în proclamarea lui Cristos tuturor oamenilor, până la capătul pământului. Textul evanghelic de astăzi ne face să reflectăm însă şi la vocaţia la preoţie şi viaţa consacrată. Este vorba de lucrarea lui Dumnezeu. Omul nu este autorul propriei vocaţii, ci el răspunde la propunerea divină; iar slăbiciunile omeneşti nu trebuie să ne tulbure dacă Dumnezeu ne cheamă. Trebuie să avem încredere în tăria Sa, care acţionează tocmai în sărăcia noastră; trebuie să ne punem tot mai mult şi mai mult încrederea în puterea milostivirii Sale, care transformă şi înnoieşte.
Iubiţi fraţi şi surori, fie ca acest Cuvânt al lui Dumnezeu să reînvie şi în noi şi în comunităţile noastre creştine curajul, încrederea şi zelul pentru proclamarea şi mărturisirea Evangheliei. Eşecurile şi dificultăţile nu trebuie să ducă la descurajare: de la noi se cere să aruncăm năvoadele cu credinţă – Domnul face restul. Să ne încredem în mijlocirea Fecioarei Maria, Regina Apostolilor. Conştientă de micimea ei, ea a răspuns chemării Domnului cu încredere totală: „Iată-mă”. Cu ajutorul ei matern, să ne înnoim deschiderea de a-l urma pe Isus, Învăţător şi Domn.
