IPS Ioan Robu: Papa se retrage din dragoste faţă de Biserică
15.02.2013, Bucureşti (Catholica) - Aflat în capitală la 11 februarie, dar între două călătorii, IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, a declarat la Radio România Actualităţi că nu credea că îl va găsi în Bucureşti „o asemenea surpriză”, referindu-se la anunţul pe care Papa Benedict al XVI-lea l-a făcut cu privire la retragerea sa din ministerul petrin. „Nu m-am gândit în nici un moment la acest lucru”, continuă Arhiepiscopul, „mai ales că aveam în memorie figura Papei Ioan Paul al II-lea care, până la urmă, aşa, în condiţii grele de sănătate, a continuat totuşi misiunea pe care a primit-o pentru Biserica Catolică.”
Reluând declaraţia Suveranului Pontif, Arhiepiscopul Ioan Robu explică: „Iată, vedem aici imaginea Papei care stă în faţa lui Dumnezeu, în adânc examen de conştiinţă, şi ajunge la concluzia că nu mai poate continua această misiune”. Prin aceste cuvinte, continuă Arhiepiscopul, „Papa spune că, dacă se retrage, văzând că i-au slăbit puterile fizice, o face din dragoste faţă de Biserică. El îşi dă seama că, retrăgându-se, lasă mai departe conducerea Bisericii unui alt Cardinal – care va fi ales, desigur. Şi o face în mod liber.” IPS Ioan Robu a amintit, totodată, canonul din Codul de Drept Canonic al Bisericii Catolice, nr. 332 &2, care se referă la renunţarea din funcţie a unui Pontif Roman: „Dacă se întâmplă ca Pontiful Roman să renunţe la funcţia sa, pentru validitate este necesar ca renunţarea să fie făcută în mod liber şi manifestată în mod regulamentar, fără însă să fie acceptată de cineva”.
„Deşi m-a surprins gestul Papei”, a continuat Înaltpreasfinţitul , „admiraţia mea faţă de el nu scade în niciun fel. Gestul lui înseamnă curaj, responsabilitate, realism, şi cred că e pentru viitor o nouă perspectivă în slujirea viitorilor Papi. Aşa cum l-am cunoscut, şi cum îl ştiu toţi din preajma lui şi din lumea întreagă, el a iubit şi iubeşte Biserica, şi pentru că iubeşte Biserica face acest pas. Sunt sigur că dragostea lumii catolice nu se micşorează din acest motiv, dimpotrivă, cred că după ce mai scade din intensitate surpriza aceasta, va creşte mai mult admiraţia pentru curajul său şi pentru responsabilitatea pe care şi-a asumat-o acum în faţa Bisericii şi, cum spune în declaraţia sa, în faţa lui Dumnezeu, după ce şi-a examinat conştiinţa.” Arhiepiscopul Ioan Robu a adăugat că l-a impresionat, din declaraţia Papei Benedict, şi faptul că le-a mulţumit colaboratorilor săi, care au dus împreună cu el povara conducerii Bisericii, şi a cerut iertare pentru defectele sale. „Ultimele rânduri ale declaraţiei Papei”, a explicat, „arată, de fapt, liniştea sa sufletească în faţa acestei grave hotărâri”. „Am încredere în lucrarea Duhului Sfânt prin Cardinalii care se vor aduna în Conclav şi vor decide cine va fi viitorul Papă. Şi să fie binevenit!”, a spus în încheiere IPS Ioan Robu.
