Michel Quoist: Construirea omului
26.02.2013, Iaşi (Catholica) - Editura Sapientia din Iaşi anunţă apariţia cărţii „Construirea omului” – testamentul spiritual al lui Michel Quoist. Cartea, tradusă din limba franceză de Andrei Adam-Motyka, apare în colecţia Creştinism în contemporaneitate, şi este în parte o reluare a cărţii „A reuşi”, fiind îmbogăţită cu reflecţiile autorului ajutat de diferiţi specialişti (educatori, psihologi), dar, mai ales de persoanele cărora acesta se adresase. Michel Quoist a scris această carte în timpul unei boli, fiind lovit de cancer – este ultima carte pe care a scris-o, aflăm de pe Ercis.ro. Această situaţie l-a determinat, din păcate, să scurteze foarte serios această operă, depunând un efort colosal pentru a o termina înainte de a trece la Tatăl, în forma în care ni se prezintă astăzi. El intenţionase ca în ultima parte să dezvolte într-un mod aprofundat tema Cristos-Total, ghidându-se după cuvintele lui Ioan din Evanghelie: „Toate au luat fiinţă prin el şi fără el nu a luat fiinţă nimic din ceea ce există” (In 1,3), însă nu reuşit să realizeze acest lucru.
În slujirea lui ca preot, dar mai ales în cursul audienţelor sale, îndeosebi în faţa tinerilor, Michel Quoist s-a confruntat cu o întrebare fundamentală, căreia a încercat tot timpul să îi dea un răspuns ţinând cont de vârsta, de cultura, de situaţia persoanelor, de angajamentul lor în viaţa personală şi colectivă, umană şi creştină: care este modul cel mai bun al fiecăruia de a creşte ca persoană, de a reuşi în viaţă ca om? În această carte autorul ne prezintă testamentul său spiritual, încercând să traseze bazele acestei construiri a omului. Cartea este împărţită în trei mari părţi, în care autorul lasă la o parte aparatul ştiinţific, optând pentru o formă simplă şi bogată în imagini, care se adresează direct persoanelor. În prima parte, „Omul şi dimensiunea sa interioară”, tratează despre relaţia omului în interiorul fiinţei sale, evidenţiind în mod armonios alcătuirea lui dintr-un trup, o inimă, un spirit, în unitatea unei singure persoane.
În a doua parte, „Omul şi dimensiunea sa orizontală”, după ce a reflectat asupra dimensiunii interioare a omului, autorul trece la prezentarea deschiderii omului faţă de Univers. El trăieşte într-o strânsă legătura cu pământul şi Cosmosul din care a ieşit şi în care trăieşte zi de zi. Însă aceasta nu este totul; a guverna Universul nu înseamnă doar a-l respecta şi a munci împreună cu el pentru a-şi produce roadele, ci înseamnă a-i găsi mai întâi sau a-i regăsi sensul, orientând întreaga sa dezvoltare în slujba tuturor. În ultima parte, „Omul şi dimensiunea sa verticală”, Michel Quoist prezintă o altă deschidere naturală a omului, dar care, de această dată, trece dincolo de întreaga umanitate şi întregul Univers: deschiderea lui faţă de Infinit, faţă de Dumnezeu. Întâlnirea cu acest Izvor şi credinţa în El nu se dobândesc în urma unei concentrări îndelungate a omului sau a reflecţiilor sale profunde, ci, dimpotrivă, se găsesc într-o atitudine de dezgolire, de înfăţişare în faţa acestuia, asemenea unui copil dezarmat, dar disponibil şi încrezător. Cartea se încheie cu o rugăciune pe care autorul o scrisese în anii lui de tinereţe şi pe care el personal o avea la inimă.
Imagini
