Conferinţă de presă despre perioada de „sede vacante”
08.03.2013, Bucureşti (Catholica) - Cine conduce Biserica Catolică pe perioada de vacanţă a Scaunului Apostolic? Ce pot şi ce nu pot face membrii Colegiului Cardinalilor pe perioada de sede vacante? Ce sunt congregaţiile generale şi particulare şi care este rolul lor? Sunt câteva dintre întrebările la care a răspuns pr. dr. Eduard Giurgi, preşedintele Tribunalului diecezan al Arhiepiscopiei Romano-Catolică de Bucureşti (ARCB) în cadrul conferinţei de presă organizată de ARCB luni, 4 martie 2013, informează ARCB.ro.
Conferinţa, la care a participat pr. Eduard Giurgi şi pr. Francisc Doboş, purtător de cuvânt ARCB, a avut ca temă „Ce se întâmplă la Vatican în aceste zile”. Cei doi preoţi au prezentat o sinteză a ceea ce are loc imediat după începerea perioadei de sede vacante, au făcut o scurtă prezentare a Bisericii Catolice Universale şi a Bisericii locale şi au răspuns la întrebările jurnaliştilor. „Când renunţarea la Scaunul Apostolic prezentată de către Sanctitatea Sa Benedict al XVI-lea a devenit efectivă”, a subliniat pr. Giurgi în intervenţia publică, „Colegiul Cardinalilor nu poate schimba nimic în ceea ce priveşte conducerea Bisericii, (principul general după care Colegiul Cardinalilor este condus în aceste zile este: nihil innovetur, nimic nu se schimbă în conducerea Bisericii întrucât legea nu îi permite). În schimb, Colegiul Cardinalilor se bucură numai de puterea ce îi este dată de legea specială, adică de constituţia Universi Dominici Gregis (întregii Turme a Domnului), ce a fost promulgată la data de 22 februarie 1996, la care se adaugă amendamentele aduse acestei constituţii de către Papa emerit Benedict al XVI-lea în 2007 şi respectiv 2013.”
„Concret, în această perioadă Colegiul Cardinalilor are ca responsabilitate guvernarea Bisericii, ocupându-se de problemele obişnuite ce ţin de guvernare, pregătesc tot ceea ce e necesar pentru alegerea Papei, iar cei care nu au împlinit 80 de ani până în ziua în care Scaunul Apostolic a devenit vacant, în ziua stabilită de Adunarea generală intră în Capela Sixtina pentru alegerea viitorului Papă. Colegiul Cardinalilor, în acest timp, până la alegerea noului Papă, nu are nici o putere sau jurisdicţie asupra problemelor care îi revin doar Papei; toate aceste probleme, dacă apar, trebuie rezervate viitorului Papă (de ex. numirea Episcopilor, crearea Cardinalilor, Sinodul Episcopilor, crearea de Dieceze etc). Colegiul Cardinalilor nu poate decide nimic cu privire la drepturile Scaunului Apostolic şi ale Bisericii, nici nu poate permite ca aceste drepturi să fie diminuate; dimpotrivă, are datoria să le apere. Nu poate amenda, schimba sau adăuga ceva la legile date de Papa, în special legile cu privire la alegerea Papei. Ce poate face în schimb Colegiul Cardinalilor e să decidă cu privire la întrebările ce se ridică privitor la interpretarea corectă a legilor din constituţia UDG (despre alegerea Papei). De asemenea, trebuie să rezolve acele probleme care ar putea să apară şi care, după părerea majorităţii Cardinalilor prezenţi, nu suporta amânare.”
Următoarea conferinţă de presă pe marginea evenimentelor de la Vatican va fi organizată imediat după ce Cardinalii reuniţi în Adunările generale vor stabili data Conclavului. În cadrul următoarei conferinţe de presă vor fi abordate toate subiectele ce ţin de organizarea şi desfăşurarea Conclavului, alegerea Papei şi ce urmează imediat după alegere, prezentate atât din punct de vedere al dreptului bisericesc cât şi din punct de vedere liturgic.
