Biserica va înainta doar dacă va merge cu Crucea lui Cristos
15.03.2013, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a prezidat în după-amiaza zilei de joi, 14 martie 2013, Sfânta Liturghie în Capela Sixtină, împreună cu Cardinalii care au participat la Conclav. Evanghelia de la Sfânta Liturghie, după Evanghelistul Matei, a vorbit despre mărturisirea de credinţă a lui Petru: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu”. Isus îi răspunde: „Fericit eşti Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-au revelat aceasta, ci Tatăl meu care este în ceruri. Şi eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: ceea ce vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri, iar ceea ce vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri”. Prima lectură a fost luată din Cartea lui Isaia, despre oamenii care merg la muntele Domnului, iar a doua din Scrisorile lui Petru, despre pietrele vii care edifică Biserica.
Papa, în prima sa predică de Pontif, rostită în italiană, a subliniat că în aceste trei lecturi există ceva în comun: „este mişcarea. În prima lectură, mişcarea este în călătorie; în a doua lectură, mişcarea este în construirea Bisericii; în a treia lectură, Evanghelia, mişcarea este în actul mărturisirii: a umbla, a construi, a mărturisi”. Primul lucru pe care i l-a spus Dumnezeu lui Avraam a fost acesta: „Mergi în prezenţa Mea şi fii neprihănit”. Aşadar, a continuat Papa, „viaţa noastră este o călătorie şi, atunci când ne oprim, lucrurile nu merg bine. Să umblăm mereu, în prezenţa Domnului, în lumina Domnului, căutând să trăim în acea stare de neprihănire pe care Dumnezeu i-o cere lui Avraam, în promisiunea Sa”.
Legat de construire, de construirea Bisericii, a arătat că „se vorbeşte despre pietre: pietrele au tărie, dar sunt pietre vii, pietre unse de Duhul Sfânt. A construi Biserica, Mireasa lui Cristos, pe acea piatră unghiulară care este însuşi Domnul”. Cu privire la al treilea punct, mărturisirea, Sfântul Părinte a atras atenţia: „Putem să umblăm cât de mult dorim, putem să construim multe lucruri, dar dacă nu îl mărturisim pe Isus Cristos, lucrurile nu merg. Devenim un ONG care acordă ajutor, dar nu Biserica Mireasa lui Cristos. Când cineva nu umblă, stagnează. Când cineva nu construieşte pe pietre solide, ce se întâmplă? Se întâmplă ceea ce păţesc copiii pe plajă atunci când fac castele de nisip: totul se prăbuşeşte, nu are tărie”.
A continuat apoi: „A umbla, a construi – a edifica, a mărturisi. Lucrurile nu stau însă chiar atât de uşor, deoarece atunci când umblăm, când construim, când mărturisim, există uneori şi zguduituri – există mişcări ce nu fac parte din drum: sunt mişcări care ne trag înapoi”. Pasajul evanghelic propus de Liturghie continuă cu o situaţie specială: „Acelaşi Petru care l-a mărturisit pe Isus Cristos spune: ‘Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu. Te urmez, dar să nu vorbim despre Cruce. Aceasta nu are nimic de-a face cu ea. Te urmez în alte moduri, care nu includ Crucea’. Atunci când umblăm fără Cruce, atunci când construim fără Cruce şi atunci când mărturisim un Cristos fără Cruce, nu suntem discipoli ai Domnului. Suntem lumeşti, suntem Episcopi, preoţi, Cardinali, Papi, dar nu discipoli ai Domnului”.
„Îmi doresc ca noi toţi, după aceste zile de har, să avem curajul – chiar curajul – de a umbla în prezenţa Domnului, cu Crucea Domnului; de a construi Biserica pe Sângele Domnului, care a fost vărsat pe Cruce, şi să mărturisim unica slavă: Cristos Răstignit. În acest fel, Biserica va merge înainte”. Pontiful a concluzionat: „Speranţa mea pentru noi toţi este ca Duhul Sfânt, prin rugăciunea Fecioarei Maria, Maica noastră, să ne acorde acest har: de a umbla, de a construi, de a-l mărturisi pe Isus Cristos Răstignit. Aşa să fie”. A fost înălţată către Dumnezeu o rugăciune specială pentru ca Papa emerit Benedict al XVI-lea să poată sluji Biserica şi „în ascuns, cu o viaţă dedicată rugăciunii şi meditaţiei”.
