Presa îl iubeşte acum pe Papa – nu şi când se va exprima pe temele delicate
25.03.2013, Roma (Catholica) - Alegerea Papei Francisc a marcat o schimbare în titlurile folosite de ziare privitor la Biserică, susţine Arhiepiscopul Lorenzo Baldisseri, secretar al Conclavului care l-a ales pe noul Pontif. Într-un interviu pentru CNA, Arhiepiscopul Baldisseri i-a invitat pe jurnalişti „să nu speculeze prea mult” despre modul în care Cardinalii l-au ales pe Papa Francisc, subliniind şi că „era nevoie de un astfel de Papă, de un păstor care să călăuzească şi să reformeze Biserica”.
„Bunătatea acestui Papă, care este foarte apropiat de oameni, a marcat o schimbare în titlurile de ziare”, a declarat el, „gesturile lui dând fără îndoială lumii o imagine nouă despre Biserică”. Imediat după alegere, Cardinalul Jorge Mario Bergoglio şi-a pus propria beretă de Cardinal pe capul lui Lorenzo Baldisseri. Conform unei tradiţii vechi, când noul Papă îşi pune bereta pe secretarul Conclavului indică astfel dorinţa ca acesta să fie creat Cardinal la următorul Consistoriu. Ultimul secretar de Conclav care a primit bereta roşie de la noul Papă, a fost Di Jorio, care a primit bereta de la Papa Ioan al XXIII-lea, la sfârşitul Conclavului 1958. De la Papa Paul al VI-lea la Papa Benedict al XVI-lea tradiţia nu a mai fost urmată, fiind acum reactivată de Papa Francisc.
Arhiepiscopul Baldisseri nu este Cardinal, încă, dar poate să poarte bereta roşie. Pe moment nu mai trebuie să îndeplinească datoriile anterioare, de secretar al Congregaţiei pentru Episcopi. În schimb va aştepta următorul Consistoriu şi va vedea ce însărcina va primi. Între timp vaticaniştii încearcă să surprindă eventuale semne care să indice pe cine va pune Papa Francisc în poziţiile cheie din Curie. De fiecare dată când este ales un nou Papă, toţi capii de dicastere din Vatican îşi depun demisiile, până când sunt fie confirmaţi, fie înlocuiţi de noul Pontif. Astfel, imediat după Paşti, Papa Francisc va avea de luat unele decizii nu tocmai uşoare, inclusiv numirea unui nou secretar de stat a Vaticanului. Actualul secretar de stat este Cardinalul Tarcisio Bertone, conformat „donec aliter provideatur” (până când se prevede altceva), dar are 78 de ani, fiind dincolo de vârsta retragerii.
Conform unor surse a căror identitate nu este dezvăluită de CNA, cei mai probabili candidaţi pentru funcţia de secretar de stat sunt Cardinalul Giuseppe Bertello, care conduce administraţia Cetăţii Vaticanului, şi Cardinalul Fernando Filoni, prefectul Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor. Dar Arhiepiscopul Lorenzo Baldisseri, care a lucrat în diplomaţia vaticană înainte să ajungă secretar în Congregaţia pentru Episcopi, este de asemenea un candidat posibil. Conform unui participant la Conclav, Cardinalul Bertello este cel mai probabil, el având un rol cheie în alegerea Papei Francisc. Respectiva sursă a declarat, evident sub anonimitate, că „nu exista o linie comună, iar Bertello a colaborat cu anumiţi Cardinali, după ce voturile erau împrăştiate pe mai mulţi candidaţi în primele runde de vot”. Alegerea Cardinalului Bergoglio a fost motivată „de dorinţa Cardinalilor de a avea pe cineva care să aducă o imagine proaspătă Bisericii”.
Cardinalul Oscar Rodriguez Maradiaga spunea într-un interviu din 21 martie că „acum va fi mai simplu pentru oameni să îl întâlnească pe Papa: uşile lui sunt mereu deschise”. Dar oficialii din Curie prezic încheierea rapidă a „mariajului fericit” dintre Papă şi presă. „Lucrurile vor exploda atunci când Papa îşi va afirma poziţia pe teme precum fertilizarea in vitro sau căsătoriile între persoane de acelaşi sex”, pentru că aici nu va fi ceva nou şi categoric nu ceea ce aşteaptă mediul secular. Pe când era Arhiepiscop de Buenos Aires, Cardinalul Bergoglio a criticat dur legislaţia privind „căsătoriile” homosexuale, aprobată în cele din urmă în 2011. Virginia Bonnard, jurnalistă argentiniană, consideră că actualul Pontif „pur şi simplu urmează linia Conferinţei Episcopale Argentiniene. Este omul dialogului, nu omul cruciadelor.”
