Nemulţumirea în preoţie vine din închiderea în sine

29.03.2013, Vatican (Catholica) - Ieri dimineaţă, Papa Francisc i-a avertizat pe preoţii catolici din lumea întreagă că „motivul pentru care unii preoţi ajung nemulţumiţi, trişti şi cumva colecţionari de antichităţi sau de noutăţi” se explică din prea puţina ieşire în afara persoanei, care conduce la a „pierde ceea ce este mai bun din poporul nostru”. În schimb i-a îndemnat pe preoţi „să fie păstori cu ‘mirosul oilor'”.

Celebrarea din Joia Sfântă, din Bazilica San Pietro, a deschis Triduumul pascal al Săptămânii Sfinte. În timpul acestei Liturghii, celebrată în toate bisericile şi Catedralele din lume, preoţii îşi reînnoiesc voturile de sărăcie, castitate şi ascultate, făcute prima oară în momentul hirotonirii lor. La Liturghia celebrată de Sfântul Părinte au concelebrat 2.000 de Cardinali, Arhiepiscopi şi preoţi, asistând peste 10.000 de credincioşi. Papa Francisc le-a spus tuturor celor prezenţi că „dovada clară” pentru a recunoaşte un preot bun este „modul cum este uns poporul său”. Şi a adăugat: „nu îl întâlnim pe Domnul în auto-experienţele sau în introspecţiile repetate: cursurile de auto-ajutor în viaţă pot să fie utile, însă a trăi viaţa noastră sacerdotală trecând de la un curs la altul, din metodă în metodă, ne face să devenim pelagieni, să minimalizăm puterea harului, care se activează şi creşte în măsura în care, cu credinţă, ieşim să ne dăm pe noi înşine şi să dăm Evanghelia altora, să dăm puţina ungere pe care o avem celor care nu au absolut nimic.”

A dezvoltat această temă în predica sa, începând prin a aminti că această Liturghie evocă tuturor preoţilor – inclusiv lui – ziua hirotonirii. În acest context, Papa a explicat ce înseamnă a fi uns, a fi pentru ceilalţi, concentrându-se pe semnificaţia ornatelor liturgice. „Când ne îmbrăcăm cu umila noastră casula, poate să ne facă bine să simţim pe umeri şi în inimă greutatea şi chipul poporului nostru credincios, al sfinţilor şi martirilor noştri, care în acest timp sunt atât de mulţi!” În acelaşi timp a subliniat „frumuseţea a ceea ce este liturgic, care nu este simplu ornament şi gust pentru stindarde, ci prezenţă a gloriei Dumnezeului nostru care străluceşte în poporul său viu şi întărit, (de la care trebuie) să trecem la acţiunea. […] Ungerea, iubiţi fraţi, nu este pentru a ne parfuma pe noi înşine şi cu atât mai puţin ca să o păstrăm într-o sticluţă, pentru că uleiul ar deveni rânced… şi inima amară.”

Sfântul Părinte a oferit detalii concrete pentru a-i inspira pe preoţi în slujirea lor, spunând: „Oamenilor noştri le este pe plac Evanghelia predicată cu ‘ungere’, le este pe plac atunci când Evanghelia pe care o predicăm ajunge la viaţa lor zilnică, atunci când coboară ca uleiul lui Aron până la marginile realităţii, atunci când luminează situaţiile limită, ‘periferiile’ unde poporul fidel este mai expus invaziei celor care vor să distrugă credinţa sa. Oamenii ne mulţumesc pentru că simt că ne-am rugat pentru realităţile vieţii lor de fiecare zi, pentru suferinţele lor şi bucuriile lor, pentru neliniştile şi speranţele lor. Şi atunci când simt că parfumul Celui Uns, al lui Cristos, ajunge prin intermediul nostru, sunt încurajaţi să ne încredinţeze tot ceea ce doresc să ajungă la Domnul: ‘rugaţi-vă pentru mine, părinte, pentru că am această problemă’, ‘binecuvântaţi-mă, părinte’, ‘rugaţi-vă pentru mine’.”

„Ce intenţionez să subliniez este că trebuie să reînsufleţim mereu harul şi să intuim în orice cerere, uneori inoportună, uneori pur materială sau chiar banală – dar este aşa doar aparent -, dorinţa oamenilor noştri de a fi unşi cu uleiul parfumat, pentru că ştie că noi îl avem. A intui şi a simţi, aşa cum a simţit Domnul neliniştea plină de speranţă a femeii care suferea de hemoragie atunci când a atins poala mantiei Sale.” Înainte să îşi încheie predica, Sfântul Părinte s-a adresat şi laicilor: „fiţi aproape de preoţii voştri cu afecţiunea şi cu rugăciunea pentru ca să fie mereu Păstori după inima lui Dumnezeu”.