Înnoire în har şi credinţă pentru parohia „Buna Vestire” – Bistriţa
31.03.2013, Bistriţa (Catholica) - Parohia „Buna Vestire” din Bistriţa a primit duminică, 24 martie 2013, Moaştele Sfinţilor Apostoli, cu ocazia pelerinajului prin Protopopiatele Eparhiei de Cluj-Gherla organizat cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, PF Lucian Cardinal Mureşan. Pr. Frişan Ioan, Protopop de Bistriţa a invitat, în această duminică în care s-a serbat şi hramul bisericii parohiale, pe Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, în mijlocul comunităţii pe care o păstoreşte. Programul sărbătorii a început de dimineaţă, printr-un timp de venerare a moaştelor şi în continuare a urmat Sfânta Liturghie celebrată de Episcopul eparhial, pr. protopop, preoţii din Protopopiatul Bistriţa şi pr. ceremonier Florin Isac din Cluj.
„Se cuvine să mulţumim lui Dumnezeu pentru această frumoasă zi de primăvară, în care dorim ca soarele Hristos să lumineze sufletele şi viaţa noastră, să ne transforme inimile, să devenim şi noi mărturisitori ai credinţei, purtători de lumină în această societate”, sunt cuvintele cu care pr. protopop Ioan Frişan a deschis evenimentul. Un prim moment al zilei de sărbătoare, a fost binecuvântarea a două basoreliefuri, reprezentări ale Sfântului Anton şi a Sfintei Rita, care au fost donate cu generozitate de credincioşi. Tot în debutul celebrării liturgice au fost primite în rândurile Reuniunii Mariane a Parohiei „Bunavestire”, trei noi membre. În cuvântul de învăţătură, PS Florentin a explicat semnificaţia acestei prime Duminici a Postului cel mare şi sfânt – duminica Ortodoxiei, a „Dreptei credinţe”, „care se leagă de Conciliul al II-lea ecumenic de la Niceea, unde s-a declarat validitatea cultului icoanelor – faptul că acele reprezentări ale chipurilor divine pot fi venerate, dar nu pentru materialul pe care îl reprezintă, ci pentru imaginea, chipul, icoana, care ne duce cu gândul la prezenţă.”
La sfârşitul Sfintei Liturghii, PS Florentin a înmânat Diploma omagială „Sfântul Iosif”, pentru trei dintre consilierii parohiali care au contribuit la ridicarea bisericii. Totodată, a fost dată binecuvântarea pentru cei care au îndeplinit condiţiile primirii indulgenţei plenare: s-au spovedit, au primit Sfânta Împărtăşanie şi s-au rugat la intenţia Sfântului Părinte. Au urmat mulţumiri adresate tuturor celor prezenţi, invitaţilor oficiali, Reuniunii Mariane, corului, credincioşilor şi, în încheiere, Ierarhul de Cluj-Gherla a dorit să lase parohiei „Buna Vestire” un semn de amintire, oferind pr. Ioan o icoană pe sticlă reprezentând „Buna Vestire”, icoană realizată de copiii din Parohia „Andrei Mureşanu”, Cluj-Napoca.
În aceeaşi după-masă, mai citim pe materialul apărut astăzi pe BRU.ro, PS Florentin şi preoţii din Bistriţa, au vizitat parohia Herina, cu hramul „Sf. Iosif”, păstorită de pr. Iosif Chiciudean – aici s-a celebrat Vecernia şi s-a sfinţit crucea ce va fi pusă în altarul bisericii aflată în construcţie. Revenind la biserica „Buna Vestire” în Bistriţa, PS Florentin a prezentat credincioşilor Conciliul Vatican II şi semnificaţia lui pentru Biserica Catolică, pentru relaţia cu celelalte Biserici creştine şi pentru societatea modernă.



