Capelanul universitar trebuie să facă în viaţa lui sinteza între credinţă şi raţiune
08.04.2013, Paris (Catholica) - „Credinţă şi ştiinţă: perspective pentru îngrijirea pastorală universitară în Europa” a fost tema întrunirii desfăşurate la Paris, între 4 şi 7 aprilie 2013, la care au participat circa patruzeci de delegaţi naţionali ai pastoraţiei universitare, la invitaţia Consiliului Conferinţelor Episcopale din Europa. Trei zile de confruntare şi dezbatere care au lăsat spaţiu şi pentru cunoaşterea realităţii franceze a pastoraţiei universitare şi unei întâlniri cu studenţii universitari. Mons. Gianni Ambrosio, Episcop al Diecezei de Piacenza-Bobbio, vice-preşedinte al COMECE, timp de 7 ani asistent general la Universitatea Catolică, între 2001-2007, a vorbit într-un interviu pentru Agenţia SIR, apărut în traducere pe ITRC.ro, despre experienţa sa în acest domeniu.
– Ce experienţă aţi avut cu tinerii universitari?
– Întrebarea este angajantă, pentru că vorbim despre o lume diversificată. Cei care într-un mod sau altul ajung la universitate, într-un prim moment se simt dezorientaţi: modul de a studia este diferit, au pierdut prietenii de la liceu. Aşadar, a reuşi ca încă de la început Universitatea să se ofere drept casă ospitalieră şi primitoare cred că este una dintre primele şi cele mai importante abordări, şi din punctul de vedere al capelaniei universitare. Pentru că numai pornind de la prietenie se pot deschide căile pentru un drum de împărtăşire şi de reflecţie.
– Papa a lansat recent tinerilor invitaţia de a nu lăsa să li se fure speranţa. Cât apasă frica de viitor, şomajul, asupra speranţei tinerilor?
– Eu am impresia că astăzi asupra tinerilor această frică de viitor apasă mai puţin decât credem noi. Adică ei ştiu să se adapteze, chiar mai mult decât adulţii, la a trăi într-o lume destul de nesigură şi provizorie, şi să perceapă noile posibilităţi. După părerea mea, au coborât şi ştacheta idealurilor lor. Şi tocmai pentru că au coborât-o, ştiu să convieţuiască bine cu ceea ce este precar şi provizoriu. Nu cred aşadar că a dispărut speranţa. Nu cred că viitorul lipseşte complet la orizontul tinerilor. Însă incertitudinea nu este o perspectivă pozitivă. Adică ar fi deosebit de important să fie doborâtă, precum şi să se înfrunte dificultăţile şomajului. Însă această provocare i se prezintă tânărului într-o fază succesivă parcursului universitar. Adică atunci când, odată terminate studiile universitare, intră în lumea muncii.
– Să rămânem deci în universitate. Cine este capelanul universitar?
– Este înainte de toate acela care ştie să se pună în prietenie şi în relaţie. Alături de acestea două, există şi faptul de a şti să arate felul în care studiul unei anumite discipline are influenţă asupra vieţii. Şi acesta este nivelul dialogului între credinţă şi raţiune, necesar pentru a avea o viziune unitară, globală, înţeleaptă asupra existenţei şi a omului. Şi omul este format din minte şi inimă.
– Cum putem însă spulbera mitul conform căruia ştiinţa este inovaţie iar credinţa este conservatorism?
– Înainte de toate cu experienţa personală şi cu mărturia capelanului. Dacă acesta a reuşit în viaţa lui să facă o sinteză între credinţă şi raţiune, atunci această sinteză o poate pune şi la dispoziţia studenţilor. În al doilea rând, se poate spune şi că nu există cu adevărat posibilitatea unei inovaţii serioase, chiar şi faţă de uman, dacă se neglijează tot ceea ce ne încredinţează tradiţia. Ca artă, frumuseţe, cercetare filozofică şi ştiinţifică: trebuie deci să ştim să preţuim tot ceea ce ne-a fost oferit pentru a privi spre viitor. Să nu credem că suntem noi la începutul lumii, nici că o disciplină specială poate fi în măsură să spună totul despre viaţă şi despre existenţa umană. Nu cred totuşi că la tinerii universitari există o contrapunere atât de puternică între discursul religios şi discursul ştiinţific. Mai degrabă cred că această contrapunere este rod al unei forme reductive a unei anumite gândiri, care este vehiculată în manieră simplificată de mass media. Tinerii ştiu să realizeze o convergenţă.
– De ce tip de cetăţeni are nevoie astăzi Europa?
– Ar avea nevoie de cetăţeni care să fie într-adevăr cetăţeni, adică să fie capabili să ia în mâini realitatea, să o primească împreună cu toate problemele, dar capabili să meargă dincolo de dificultăţi. Una dintre cauzele cele mai importante care sunt la originea situaţiei în care ne aflăm este viziunea reductivă asupra realităţii umane. Ne-am gândit, în Europa, să examinăm realitatea numai dintr-un anumit punct de vedere şi la un anumit nivel. Şi am pierdut capacitatea de a fi pasionaţi de viaţa şi de istoria umană. Nu avem numai pasiuni triste. Avem şi o gândire tristă şi este tristă pentru că este mică, reductivă. Avem aşadar nevoie de oameni capabili de acel mare elan care a făcut mare Europa noastră. Dar dacă în ei dispare dinamismul spiritual, dispare şi însuşi dinamismul istoriei oamenilor. Cu oameni mici, cu gândire mică, nu se merge nicăieri.
