Întâlnirea Mişcării Tineretului Salezian la Constanţa
18.04.2013, Constanţa (Catholica) - Între 12 şi 14 aprilie a.c., peste 150 de animatori din Întâlnirea Mişcării Tineretului Salezian MTS, care colaborează cu oratoriile saleziene din Veneţia, Constanţa, Bacău şi Chişinău s-au reunit la Constanţa. Scopul întâlnirii din acest an a fost acela de a continua mesajul din 2012, „Eu dăruiesc viaţa”. Ca persoane ne dăruim viaţa pentru binele celor din jur, dar nu oricum: dorim „Să dăruim cu bucurie”. Pentru aceasta evenimentul a căutat să ajute la cunoaşterea reciprocă a participanţilor, trăirea pedagogiei saleziene a lui Don Bosco, momentele de împărtăşire a activităţilor şi noutăţile în ceea ce priveşte animaţia educativă (bansuri, activităţi, cântece, Vara Împreună etc.)
Rugăciunile în capelă încă de dimineaţă, veghea de rugăciune de sâmbătă seară, Sfintele Liturghii, au fost un izvor de înnoire sufletească şi de prietenie sinceră cu Dumnezeu. Pregătirea acestei întâlniri a început deja din 21-22 octombrie 2012 la Bacău, cu o întâlnire a comisiei MTS alcătuită din 12 tineri voluntari, reprezentanţi ai animatorilor din Bacău, Constanţa şi Chişinău; au continuat conferinţe online şi o ultimă întâlnire pe 26-27 martie 2013 tot la Bacău, la care a participat şi responsabilul MGS (Movimento Giovanile Salesiano), don Igino Biffi din Veneţia (Italia). Miercuri, 10 aprilie 2013, au ajuns tinerii din grupul vocaţional din Bacău şi Chişinău, care, îndrumaţi de către don Paolo Pontoni din Mogliano Veneto (Italia) au pregătit, împreună cu grupul vocaţional din Constanţa, clima familiară şi prietenoasă a ceea ce avea să urmeze.
Vineri, 12 aprilie 2013, tinerii din Constanţa, costumaţi în marinari, piraţi, clovni, sirene ş.a. au început primirea încă de la orele 11.30 la gara din Constanţa, unde au ajuns cinci reprezentanţi din Baia Mare. Rând pe rând au ajuns tineri din Tulcea, Pantelimon, Medgidia, Năvodari, Tortoman, Bacău, Chişinău şi din Veneţia (Italia). După primirea călduroasă oferită de voluntarii din Constanţa a urmat cina, activităţi sportive în nocturnă (fotbal, baschet, ping-pong, fussball, etc) şi bansuri (dansuri de grup). La orele 21.00 a început o serată veselă de cunoaştere a participanţilor, care a durat peste două ore. Fiecare grup s-a prezentat, a adus un simbol specific din propria localitate, s-au organizat scenete şi jocuri interactive.
Sâmbătă, tinerii au avut parte de două întâlniri formative la care participanţii au fost împărţiţi în 3 grupe, fiecare grupă într-o sală diferită: grupa A, 14-17 ani care cunoşteau mai puţin stilul salezian; grupa B, 14-17 ani care cunoşteau bine stilul salezian; grupa C, tinerii de la 18 ani în sus. S-au organizat turnee de fotbal, volei, baschet şi fussball, concursuri sportive cum ar fi: fotbal cu numere, lupta cu mingea, baseball cu pumnul, etc. Desigur nu a lipsit serata şi alte momente speciale, printre care spectacol cu clovni, cântece live cu Don Bosco Band, etc. Duminică, ziua finală, a avut în centrul atenţiei a treia întâlnire de formare pe grupe şi mesajul final adresat tuturor participanţilor. Galerie foto şi video pe OratoriulDonBoscoCT.blogspot.ro. (după materialul primit la redacţie)
