Saverio Gaeta: Papa Francisc. Viaţa şi provocările
23.04.2013, Baia Mare (Catholica) - Într-un mileniu în care lumea pare să fie lăsată la voia întâmplării, Dumnezeu surprinde umanitatea în toată complexitatea ei. Schimbările neaşteptate de la Roma din ultima perioadă au adus în prim-plan – după un Conclav organizat în urma renunţării Papei Benedict al XVI-lea la pontificat – persoana Cardinalului Jorge Mario Bergoglio, argentinian şi iezuit deopotrivă, devenit Papa Francisc.
O prezentare detaliată a vieţii noului Papă, o subtilă încadrare a intrării sale în ministerul petrin, cât şi unele dintre predicile sale sunt doar câteva puncte ce sunt surprinse într-o inedită apariţie de carte la Editura Surorilor Lauretane din Baia Mare. Aşadar, volumul „Papa Francisc. Viaţa şi provocările”, scris de Saverio Gaeta, este o traducere din limba italiană ce aduce în lumină informaţii biografice despre noul Pontif, elemente privind situaţia Bisericii Catolice actuale, în special a Vaticanului, cât şi aspecte care vizează caracterul universal al Bisericii lui Cristos, toate privite prin prisma credinţei şi a speranţei.
Cartea se încheie cu lista completă a Papilor care i-au succedat Sfântului Petru, căruia Isus Cristos i-a dăruit cheile Împărăţiei Cerurilor. Considerăm benefică lectura acestei cărţi, pe care o recomandăm tuturor românilor de bună credinţă. (prezentare semnată de George Marius Nicoară; cartea costă 12 lei, are 144 de pagini şi poate fi comandată prin librăria de pe Catholica.ro)
