Arhiepiscopul Fisichella a prezentat două evenimente pentru Anul Credinţei
24.04.2013, Vatican (Catholica) - La conferinţa de presă din această dimineaţă, de la sala de presă a Sfântului Scaun, au fost prezentate două evenimente programate pentru Anul Credinţei: Ziua Miruiţilor (27-28 aprilie) şi Ziua Confraternităţilor şi Pietăţii Populare (3-5 aprilie). La conferinţa de presă au participat Arhiepiscopul Rino Fisichella şi Episcopul Jose Octavio Ruiz Arena, preşedinte, respectiv secretar al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări.
Arhiepiscopul Fisichella a explicat că un factor comun al acestor evenimente, ce vor avea loc la Roma cu participarea Sfântului Părinte, va fi „pelerinajul la mormântul lui Petru. De aceea, în ziua anterioară, participanţii vor lua parte la o procesiune simbolică de la obeliscul din Piaţa San Pietro la mormântul Apostolului, unde vor recita Crezul. Vor fi şi scurte cateheze pentru a aminti semnificaţia locurilor unde ne găsim şi semnificaţia lor istorică pentru credinţă.”
Primul eveniment va avea loc săptămâna aceasta, sâmbătă şi duminică, şi va fi dedicată tuturor celor care au primit sau vor primi Sacramentul Mirului în acest an. „Deja s-au înregistrat peste 70.000 de tineri, însoţiţi de cateheţii şi preoţii lor. Această prezenţă arată entuziasmul cu care s-au alăturat iniţiativei şi marea manifestare la care trebuie să ne aşteptăm.” Pentru prima oară în noua sa funcţie, Papa Francisc va conferi Sacramentul Mirului la un număr de 44 de tineri din toată lumea, reprezentând simbolic întreaga Biserică. „Sunt tineri care arată faţa Bisericii; sunt persoane ce trăiesc şi suferă, ce dau speranţă şi siguranţă privitor la viitor.” Dar nu vor fi doar tineri între participanţi, dat fiind că nu există uniformitate privitor la vârsta primirii Sacramentului Mirului. Intervalul de vârstă se întinde de la 11 la 55 de ani.
Al doilea eveniment important, la care s-au înscris deja 50.000 de persoane, va avea loc între 3 şi 5 mai, fiind dedicat pietăţii populare. Confraternităţi, în special din ţările cu tradiţii puternice, vor da mărturie despre diferitele tradiţii locale ce au apărut dintr-o religiozitate care a fost exprimată de-a lungul secolelor prin iniţiative şi opere de artă ce durează până astăzi. Momentul culminant al acestui eveniment va fi Liturghia prevăzută pentru duminică, 5 mai, de la ora 10AM, în Piaţa San Pietro, cu Papa Francisc. Va fi „un moment de credinţă”, a conchis prelatul, „care îşi găseşte în simplitatea pietăţii populare rădăcina sa profundă în poporul nostru, care trăieşte aceste semne neîntrerupte ca o amintire a credinţei generaţiilor anterioare şi ca o tradiţie despre care trebuie dat mărturie cu curaj şi entuziasm”.