Ne pregătim de judecata de apoi slujindu-i pe săraci
24.04.2013, Vatican (Catholica) - Creştinii cred că sunt mântuiţi prin harul lui Dumnezeu, dar ştiu de asemenea că vor fi judecaţi la sfârşitul veacurilor după cum şi-au folosit talanţii daţi lor de Dumnezeu şi după cum i-au slujit pe ceilalţi, în special pe săraci, a spus Papa Francisc. „Astăzi credinţa în întoarcerea lui Cristos şi în judecata finală uneori nu este mereu clară şi puternică în inima creştinilor”, a susţinut Sfântul Părinte la audienţa generală de astăzi, 24 aprilie. Dar „Isus, în timpul vieţii publice, s-a oprit adesea asupra realităţii ultimei Sale veniri”.
După un tur lung în papamobil, printre cele 80.000 de persoane strânse în Piaţa San Pietro, Papa Francisc a continuat ciclul audienţelor generale despre credinţă. Pentru a ajunge la a doua venire şi la judecata de apoi Sfântul Părinte a pornit de la ce înseamnă a trăi „timpul imediat”, timpul dintre moartea şi învierea lui Cristos, respectiv al întoarcerii Lui. „Este un timp de aşteptare în care noi trebuie să ţinem aprinse candelele credinţei, speranţei şi carităţii, în care să ţinem deschisă inima la bine, la frumuseţe şi la adevăr. Este un timp care trebuie trăit conform lui Dumnezeu, pentru că nu cunoaştem nici ziua, nici ora întoarcerii lui Cristos.” Creştinii trebuie să urmărească continuu semnele prezenţei lui Dumnezeu; trebuie să fie atenţi. „Să nu adormim! Viaţa creştinilor adormiţi este o viaţă tristă, nu este o viaţă fericită.”
Papa Francisc a vorbit şi despre importanţa folosirii talanţilor pe care Dumnezeu îi dă fiecăruia, îndemnându-i pe tineri, în italiană şi în spaniolă, să îşi recunoască darurile şi să caute modalităţile prin care să îl slujească pe Dumnezeu, pe ceilalţi şi lumea întreagă. „Nu vă fie teamă să aveţi vise măreţe”, le-a spus el. Credinţa este un dar şi mântuirea este un har, a continuat Sfântul Părinte, „dar pentru a aduce rod, harul lui Dumnezeu ne cere să fim deschişi, să dăm un răspuns liber şi concret”. Timpul aşteptării întoarcerii lui Cristos este „un timp al acţiunii”. În special într-un timp al crizei financiare globale, oamenii trebuie să fie deschişi ajutorării reciproce.
Parabola din Evanghelia lui Matei despre judecata finală – cu păstorul ce separă oile de capre – nu doreşte să înspăimânte oamenii, ci să îi motiveze să acţioneze. Evanghelia ne spune că „vom fi judecaţi de Dumnezeu după caritate, după modul în care l-am iubit în fraţii noştri, în special cei mai slabi şi nevoiaşi”. Timpul dinaintea ultimei judecăţi este un timp dat de Dumnezeu, care cu milostivire şi răbdare doreşte „să învăţăm în fiecare zi să îl recunoaştem în cei săraci şi în cei mici, să ne străduim pentru bine şi să fim vigilenţi în rugăciune şi în iubire”.
