Exerciţii spirituale pentru familiile din Eparhia de Oradea
25.04.2013, Oradea (Catholica) - În zilele de 19-21 aprilie 2013, la Mănăstirea Franciscană Maica Domnului, respectiv la Catedrala Sfântul Nicolae din Oradea, s-au desfăşurat exerciţiile spirituale pentru familiile din Eparhia Greco-Catolică de Oradea, la care au participat familii din Oradea, Zalău, Şimleu Silvaniei, aflăm de pe EGCO.ro. Familiile prezente au fost însoţite de preoţii responsabili cu pastoraţia familiilor: pr. Mihai Tegzeş – responsabil eparhial, pr. Mihai Vătămănelu, pr. Daniel Bertean, pr. Florin Mărincean. În parohiile menţionate a fost iniţiată o Şcoală de Evanghelizare, la care au putut participa membrii comunităţii parohiale respective, iar temele prezentate au adus în atenţie necesitatea evanghelizării prin intermediul familiei.
În lumina documentelor magisteriale ale Bisericii, în special a Exortaţiei apostolice Familiaris consortio a Papei Ioan Paul al II-lea, şi a Exortaţiei apostolice Evangelii nuntiandi a Papei Paul al VI-lea, tema exerciţiilor spirituale a fost “Evanghelizarea în propriul ambient de viaţă – Comunităţile Familiale de Evanghelizare”, iar ca oaspete şi relator participanţii l-au avut în mijlocul lot pe don Tino Decca din Italia, Dieceza de Brescia, însoţit de un catehet, Stefano, membru într-o comunitate familială de evanghelizare. În Italia, comunităţile familiale de evanghelizare s-au format şi există în peste 40 de Dieceze, având întâlniri săptămânale, în care, sub îndrumarea preoţilor parohi, ascultă cuvântul lui Dumnezeu, îl meditează şi se roagă împreună.
Programul exerciţiilor spirituale a început cu Sfânta Liturghie de vineri seara, urmată de o oră de adoraţie a Preasfântului Sacrament şi de prima conferinţă susţinută de Don Tino Decca: „Euharistia şi familia”. Ziua a doua a exerciţiilor a fost densă din punct de vedere spiritual: dimineaţa Sfânta Liturghie, urmată de două conferinţe, ce au prezentat rolul evanghelizator al familiei în propriul ambient de viaţă, precum şi modul de formare şi trăire spirituală în cadrul comunităţilor familiale de evanghelizare, o trăire spirituală cristocentrică. Sâmbătă seara, sub îndrumarea preoţilor prezenţi, primind din experienţa lui Stefano, care alături de soţia lui formează un cuplu responsabil într-o comunitate familială de evanghelizare, participanţii au încercat să pună în practică momentele principale ale unei întâlniri din cadrul comunităţii familiale de evanghelizare: rugăciunea de laudă; împărtăşirea experienţei de viaţă prin prisma a două întrebări: “Ce a făcut Isus pentru mine în săptămâna aceasta?” şi “Ce am făcut eu pentru Isus?”; citirea cuvântului lui Dumnezeu şi a cuvântului de învăţătură propus de paroh; ecoul cuvântului lui Dumnezeu în inima fiecărui membru al comunităţii; anunţurile din parohie; rugăciunea de mijlocire; rugăciunea pentru un membru al comunităţii care se află în dificultate.
Întâlnirea se încheie de fiecare dată cu rugăciunea Tatăl nostru. În timpul acestui exerciţiu practic, a fost subliniat scopul acestor comunităţi familiale de evanghelizare: acela de a-i aduce în marea Biserică, prin intermediul “micii biserici” – familia creştină – pe cei care sunt departe de Biserică, cu aceeaşi iubire, răbdare şi delicateţe pe care Isus le manifestă faţă de noi. Duminică, la Catedrala Sfântul Nicolae, s-a participat la Sfânta Liturghie celebrată de PS Virgil Bercea. Preasfinţia Sa a fost prezent şi la ultima conferinţă, adresând participanţilor îndemnul de a duce mai departe şi altora ceea ce au experimentat în aceste zile de exerciţii spirituale.



