Premierul Italiei şi liderul din Madagascar la Papa
27.04.2013, Vatican (Catholica) - Ieri după-masă, Papa Francisc l-a primit în audienţă pe premierul Italiei, pentru aproximativ 20 de minute. Întâlnirea a avut loc la Casa Sf. Marta, primul ministru Mario Monti fiind însoţit de soţia sa, Elsa. Conform directorului biroului de presă al Sfântului Scaun, pr. Federico Lombardi, discuţia a fost cordială şi a privit situaţia din Italia, precum şi integrarea europeană cu perspectivele ei. Printre altele, Monti i-a spus Papei că propriul său tată s-a născut în Argentina în 1900, din imigranţi italieni. Papa i-a dat o carte cu primele discursuri ale pontificatului său, un set de monede vaticane şi un rozar. La rândul său, Monti i-a oferit Papei un suport pentru stilouri şi o carte despre democraţia din Europa.
Tot ieri, însă dimineaţă şi în Palatul Apostolic din Vatican, Sfântul Părinte l-a primit pe Andry Nirina Rajoelina, preşedintele Înaltei Autorităţi de Tranziţie din Madagascar. Preşedintele Rajoelina s-a întâlnit apoi cu secretarul de stat, Cardinalul Tarcisio Bertone SDB, şi cu secretarul pentru relaţiile cu statele, Arhiepiscopul Dominique Mamberti. În timpul discuţiilor s-a subliniat existenţa unor relaţii bune între Sfântul Scaun şi Madagascar, abordându-se în mod special anumite aspecte din situaţia ţării. Au fost apreciate eforturile Republicii Madagascar în direcţia stabilităţii şi democraţiei, mai marii dezvoltări economice şi reconstrucţiei relaţiilor internaţionale. Biserica din această ţară a contribuit în mod semnificativ la sprijinirea dialogului naţional şi angajamentul ei în spaţiul sănătăţii şi educaţiei este apreciat şi a fost pomenit în mod aparte.
