Cardinalul Pell despre Papa din „lumea nouă”
27.04.2013, Vatican (Catholica) - „Avem un om călit în foc sau, ca să folosim o altă metaforă, un om care are noroi pe încălţările lui după atâţia ani de muncă”, susţine Cardinalul George Pell, Arhiepiscop de Sydney, Australia, într-un interviu pentru Vatican Insider în care vorbeşte entuziast despre Papa din „lumea nouă”. „Cred că vom fi bine slujiţi de acest nou Papă”, a spus el la 22 aprilie, după o audienţă privată cu Papa Francisc, care l-a ales între cei opt Cardinali din toate continentele ce îl vor consilia în guvernarea Bisericii Catolice şi în reformarea Curiei Romane.
– Care a fost atmosfera în Conclav când Cardinalul Bergoglio a strâns cele 77 de voturi pentru a fi ales Papă?
– Ei bine, a fost o izbucnire de aplauze. Oamenii au fost foarte încântaţi. Cred că rezultatul rapid a fost rodul Adunărilor Generale. Unul dintre Părinţii citaţi acolo a fost Sf. Toma de Aquino, care spunea că atunci când trebuie să iei o decizie trebuie să analizezi opţiunile cu atenţie şi să îţi iei tot timpul necesar şi să fii bine pregătit pentru când va trebui să alegi rapid. Cred că după standardele Conclavurilor aşa ceva s-a întâmplat.
– Iar când şi-a ales numele Francisc ce v-aţi gândit?
– M-am gândit că este extraordinar. O alegere inspirată! Francisc este mut iubit şi în interiorul şi în afara Bisericii. În timp ce nu poţi înţelege Italia fără Machiavelli, nu poţi înţelege Italia nici fără Francisc de Assisi. Mare parte din ceea ce este bun în Italia vine din etosul franciscan. Şi în afara Bisericii Catolice Sfântul Francisc este mult admirat – printre creştini, printre cei de alte religii şi printre necredincioşi. Cred că a fost o alegere de nume inspirată.
– Cum arăta faţa Cardinalului Bergoglio când a devenit clar să va fi Papă?
– La un moment dat, când se întorcea de la vot, l-am văzut şi pot spune că arăta ca un om aflat sub presiune. Când alegerea a devenit clară, era liniştit. Cred că este un profesionist adevărat. Nu este un om pretenţios. Va fi foarte puternic şi – sperăm şi ne rugăm – un Papă minunat.
– Aţi urmărit prima sa lună ca Papă: care este impresia Dvs?
– Cred că Papa a început foarte bine, la fiecare nivel. Liturgic poate au fost unele scăpări ici colo, dar dacă vorbeşti cu oamenii la o cafea în Roma, în taxi sau cu cei din Australia, îţi vor spune că s-a descurcat foarte bine. Dă un nou impuls, plin de energie, şi cred că acesta va fi amplificat în America de Sud.
– Legat de noua evanghelizare, ce aţi sesizat?
– Este foarte centrat pe Isus, pe Domnul, pe chemarea lui Cristos, şi cred că va susţine orice mişcare ortodoxă (dreaptă în credinţă – n.tr.) care îl aduce pe Cristos oamenilor. Le-a spus repetat preoţilor să meargă spre oameni şi, am citit pe undeva, a crescut numărul preoţilor de la periferie de la 11 la 23. Vrea ca toţi să facem acesta şi fără îndoială este un aspect în care toţi Cardinalii îl vom susţine.
– Cardinalul Bergoglio a ţinut un scurt dar puternic discurs în Adunările Generale dinaintea Conclavului. Cardinalul de Havana a publicat textul acelei intervenţii. A avut impactul mare despre care se vorbeşte?
– Da, evident l-a avut, deoarece a fost ales Papă.
– L-aţi văzut ca un moment cheie?
– Da, a fost un moment semnificativ. Dar au fost multe discursuri bune în Adunările Generale. Într-adevăr, cred că de data aceasta Adunările Generale au fost mai reuşite decât în Conclavul anterior. Au fost foarte utile.
– Papa Francisc v-a ales ca unul dintre cei opt Cardinali din toate continentele care să îl sfătuiască. Ce reacţie aţi avut când aţi aflat că aţi fost ales în acest organism?
– Evident am fost surprins! Am simţit că va face ceva în acest sens, fiind o temă ce a revenit repetat în Adunările Generale. Am fost surprins că m-a numit şi pe mine şi am fost surprins că toate acestea s-au întâmplat aşa de rapid. Nu aveam idee ce avea să facă sau cum, aşa că a fost o surpriză.
– Iar acum aţi înţeles care va fi rolul Dvs?
– Da, am înţeles. Nu suntem un cabinet. Nu suntem un organism executiv. Cred că este extrem de important să se conserve prerogativele Succesorului lui Petru, ca el să fie cel ce decide. Noi suntem aici să îl ajutăm pe Papa în orice direcţie ne va cere el.
– Îmi închipui că aveţi multe idei în acest nou rol al Dvs?
– Da, am, dar ideile sunt pentru Papa. Nu doresc să par că pun vreo presiune asupra sa.
– Privind la grupul celor opt, se pare că aveţi perspective foarte diferite.
– Nu tocmai! Desigur, venim din contexte semnificativ diferite, date de însăşi cele cinci continente. Dar majoritatea ne ştim între noi chiar bine, deoarece ne-am întâlnit regulat de-a lungul anilor, la întâlniri de aici, din Roma, sau cu ocazia unor Sinoade sau cu alte ocazii. Sper că va fi un grup productiv şi sunt foarte sigur că vor fi întâlniri plăcute.
– Când Vaticanul a anunţat acest grup, a descris sarcina ca fiind dublă: să îl ajute pe Sfântul Părinte în guvernarea Bisericii şi să studieze reforma Curiei Romane. Aceste două teme au reieşit în întâlnirile pre-Conclav ale Cardinalilor.
– Da. Lumea se schimbă sau mai bine spus lumea comunicaţiilor se schimbă, iar aceasta afectează guvernarea. Am avut scandalurile cu Banca Vaticanului şi nevoia de a pune sistemele financiare în ordine. Toate aceste lucruri au fost discutate într-o anumită măsură în spaţiul public şi, într-o lume în schimbare, vor continua să fie discutate. Sper că ne vom descurca tot mai bine în toate aceste domenii. Am mare încredere în capacitatea executivă a Sfântului Părinte pentru o îmbunătăţire substanţială şi eficientă.
– Ce înseamnă pentru Dvs faptul că Papa este iezuit?
– Am petrecut opt ani în instituţii conduse de iezuiţi. Nu am fost niciodată iezuit, dar am o enormă admiraţie pentru tradiţia iezuită şi pentru Sfântul Ignaţiu de Loyola. Cred că a fost un om puternic. Iar Sfântul Francisc Xavier, de exemplu, a venit foarte aproape de Australia. Ce cred că avem în Papa este chiar ce e mai bun în tradiţia iezuită: fidelitatea faţă de Cristos, fidelitatea faţă de Biserică, contactul cu oamenii – şi nu doar cu cei puternici ci şi cu cei de la periferie, aşa după cum ne îndeamnă Papa Francisc acum. În aspectele ei cele mai bune, nu cred că există vreo altă tradiţie în Biserică să o egaleze pe cea a iezuiţilor.
– Cum a fost perceput în Australia?
– Foarte bine. Foarte bine în cercurile catolice, în alte cercuri creştine şi dincolo de ele. Cred că este apreciat pentru faptul că este energic, că este deschis, că doreşte să se apropie de oameni şi cred că ei înţeleg faptul că ceea ce se vede la el este chiar ce este el. Apoi noi suntem din lumea nouă, la fel şi Papa. Iar uneori oamenii din lumea nouă au capacitatea de a enunţa adevărurile simple foarte clar şi nu cred că aceasta e mereu un dezavantaj. De fapt cred că în multe cazuri este tocmai un avantaj considerabil.
– L-aţi întâlnit pe Cardinalul Bergoglio de mai multe ori, înainte şi după ce a devenit Papă. Care este cea mai puternică impresie pe care v-a lăsat-o acest om?
– Este un discipol al lui Isus. Îl iubeşte pe Dumnezeu. Mi s-a spus că este un om al rugăciunii şi nu sunt surprins de aceasta. Cred că este un om formidabil. Argentina este o ţară foarte dificilă. Este una dintre societăţile cele mai inegale din lume, iar el a trebuit să navigheze prin ape agitate – dictatură, probleme financiare, crize naţionale. Există desigur o mare diferenţă între orice Arhidieceză şi papalitate dar avem un om călit în foc sau, ca să folosim o altă metaforă, un om care are noroi pe încălţările lui după atâţia ani de muncă. Cred deci că vom fi bine slujiţi de acest nou Papă.

Si eu sunt din ce in ce mai incantata de Sfântul Părinte Papa Francisc si sunt absolut convinsa ca alegerea Sanctitatii Sale a fost dorinta lui Dumnezeu care doreste schimbarea in bine a intregii omeniri. Astfel de miracole nu poate sa faca decat Creatorul…