Papa Francisc: Duhul Sfânt ne face să mergem pe calea iubirii şi a milostivirii
09.05.2013, Vatican (Catholica) - În jur de o sută de mii de credincioşi au fost prezenţi miercuri, 8 mai 2013, în Piaţa San Pietro, pentru audienţa generală a Papei Francisc. Duhul Sfânt a fost în centrul catehezei Papei. „Timpul pascal pe care îl trăim cu bucurie, conduşi de liturgia Bisericii, este prin excelenţă timpul Duhului Sfânt dăruit ‘fără măsură’ de Isus răstignit şi înviat. Acest timp de har se încheie cu sărbătoarea Rusaliilor, în care Biserica retrăieşte revărsarea Duhului asupra Mariei şi a Apostolilor adunaţi în rugăciune în cenacol”. Pontiful a pus această întrebare: „Dar cine este Duhul Sfânt?… Primul adevăr la care aderăm în Crez este că Duhul Sfânt este Kyrios, Domn. Aceasta înseamnă că El este cu adevărat Dumnezeu aşa cum sunt Tatăl şi Fiul, subiect al aceluiaşi act de adoraţie şi de glorificare din partea noastră pe care îl îndreptăm către Tatăl şi către Fiul. Într-adevăr, Duhul Sfânt este a treia Persoană a Preasfintei Treimi; este marele dar al lui Cristos Înviat care deschide minţile şi inimile noastre la credinţa în Isus ca Fiul trimis de Tatăl şi care ne conduce la prietenia, la comuniunea cu Dumnezeu”.
Sfântul Părinte s-a oprit apoi „asupra faptului că Duhul Sfânt este izvorul inepuizabil al vieţii lui Dumnezeu în noi. Omul din toate timpurile şi din toate locurile doreşte o viaţă deplină şi frumoasă, dreaptă şi bună, o viaţă care să nu fie ameninţată de moarte, dar care să se poată maturiza şi creşte până la plinătatea ei. Omul este ca un călător căruia, străbătând deşerturile vieţii, îi este sete de o apă vie, care ţâşneşte proaspătă, capabilă să adape în profunzime dorinţa lui profundă de lumină, de iubire, de frumuseţe şi de pace. Cu toţii simţim această dorinţă! Şi Isus ne dăruieşte această apă vie: ea este Duhul Sfânt, care purcede de la Tatăl şi pe care Isus îl revarsă în inimile noastre… Isus îi promite femeii samaritene că dăruieşte o ‘apă vie’, din belşug şi pentru totdeauna tuturor celor care îl recunosc ca Fiul trimis de Tatăl pentru a ne mântui. Isus a venit să ne dăruiască această ‘apă vie’ care este Duhul Sfânt, pentru ca viaţa noastră să fie condusă de Dumnezeu, să fie însufleţită de Dumnezeu, să fie hrănită de Dumnezeu”.
Papa s-a întrebat: „pentru ce această apă ne poate potoli setea până la capăt? Noi ştim că apa este esenţială pentru viaţă; fără apă murim; ea adapă, spală, face rodnic pământul… ‘Apa vie’, Duhul Sfânt, Darul Celui Înviat care îşi face locuinţa în noi, ne purifică, ne luminează, ne reînnoieşte, ne transformă, pentru că ne face părtaşi de însăşi viaţa lui Dumnezeu care este Iubire. Pentru aceasta, Apostolul Paul afirmă că viaţa creştinului este însufleţită de Duh şi de roadele sale, care sunt ‘iubirea, bucuria, pacea, răbdarea, bunăvoinţa, bunătatea, fidelitatea, blândeţea, cumpătarea'”. Darul preţios pe care Duhul Sfânt îl realizează în inimile noastre este „viaţa lui Dumnezeu, viaţă de adevăraţi fii, un raport de încredere, de libertate şi de încredere în iubirea şi în milostivirea lui Dumnezeu, care are ca efect şi o privire nouă spre ceilalţi, de aproape şi de departe, văzuţi mereu ca fraţi şi surori în Isus care trebuie respectaţi şi iubiţi”.
„Duhul Sfânt ne învaţă să privim cu ochii lui Cristos, să trăim viaţa aşa cum a trăit-o Cristos, să înţelegem viaţa aşa cum a înţeles-o Cristos”. Pontiful a concluzionat apoi cateheza vorbind liber: „Dar noi, îl ascultăm pe Duhul Sfânt? Ce anume ne spune Duhul Sfânt? Ne spune: Dumnezeu te iubeşte. Ne spune aceasta. Dumnezeu te iubeşte, Dumnezeu îţi vrea binele. Îl iubim noi cu adevărat pe Dumnezeu şi pe ceilalţi, asemenea lui Isus? Să ne lăsăm conduşi de Duhul Sfânt, să lăsăm ca El să ne vorbească inimii şi să ne spună aceasta: Dumnezeu este iubire, Dumnezeu ne aşteaptă, Dumnezeu este Tatăl, ne iubeşte ca adevărat Tată, ne iubeşte cu adevărat şi aceasta o spune inimii numai Duhul Sfânt. Să îl simţim pe Duhul Sfânt, să îl ascultăm pe Duhul Sfânt şi să mergem înainte pe acest drum al iubirii, al milostivirii şi al iertării”.