Papa către Superioare: Adevărata putere este slujirea
08.05.2013, Vatican (Catholica) - „Bărbaţii şi femeile din Biserică ce sunt carierişti şi arivişti, care se ‘folosesc’ de persoane, de Biserică, de fraţi şi de surori – pe care ar trebui să îi slujească – drept trambulină pentru interesele şi ambiţiile lor personale… fac mult rău Bisericii”. Acest lucru l-a afirmat Papa Francisc în discursul său adresat participantelor la adunarea plenară a Uniunii Internaţionale a Superioarelor Generale (UISG), pe care le-a primit în audienţă în dimineaţa zilei de miercuri, 8 mai 2013.
Pontiful le-a vorbit surorilor despre ascultare, sărăcie şi castitate: „Ascultarea ca ascultare a voinţei lui Dumnezeu, în mişcarea interioară a Duhului Sfânt autentificată de Biserică, acceptând că ascultarea trece şi prin medierile umane. Amintiţi-vă că raportul autoritate-ascultare se situează în contextul mai amplu al misterului Bisericii şi constituie o realizare deosebită a funcţiei sale mediatoare. Sărăcia ca depăşire a oricărui egoism în logica Evangheliei, care învaţă încrederea în Providenţa lui Dumnezeu… Sărăcie care învaţă solidaritatea, împărtăşirea şi caritatea, şi care se exprimă şi într-o sobrietate şi bucurie a esenţialului, pentru a atrage atenţia cu privire la idolii materiali care întunecă sensul autentic al vieţii. Sărăcie care se învaţă cu cei umili, cei săraci, cei bolnavi şi toţi cei care sunt la periferiile existenţiale ale vieţii. Sărăcia teoretică nu ne foloseşte. Sărăcia se învaţă atingând trupul lui Cristos sărac, în cei umili, în cei săraci, în cei bolnavi, în copii”.
„Apoi castitatea drept carismă preţioasă, care lărgeşte libertatea dăruirii pentru Dumnezeu şi pentru ceilalţi, cu duioşia, milostivirea, apropierea lui Cristos. Castitatea pentru Împărăţia cerurilor arată că afectivitatea are locul său în libertatea matură şi devine un semn al lumii viitoare, pentru a face să strălucească mereu primatul lui Dumnezeu. Dar, vă rog, o castitate ‘rodnică’, o castitate care dă naştere la fii spirituali în Biserică. Femeia consacrată este mamă, trebuie să fie mamă şi nu ‘fată bătrână’! Scuzaţi-mă dacă vorbesc aşa, dar este importantă această maternitate a vieţii consacrate, această rodnicie! Această bucurie a rodniciei spirituale să însufleţească existenţa voastră; fiţi mame, ca figură a Maicii Maria şi a Maicii Biserica. Maria nu poate fi înţeleasă fără maternitatea ei, Biserica nu poate fi înţeleasă fără maternitatea ei şi voi sunteţi icoane ale Mariei şi ale Bisericii”.
Continuând, Papa Francisc le-a vorbit superioarelor despre slujire. „Nu trebuie să uităm niciodată că adevărata putere, la orice nivel, este slujirea, care îşi are apogeul său luminos pe Cruce. Papa Benedict al XVI-lea, cu mare înţelepciune, a amintit de mai multe ori Bisericii că dacă pentru om autoritatea este adesea sinonim al posesiei, al dominării, al succesului, pentru Dumnezeu autoritatea este întotdeauna sinonim al slujirii, al umilinţei, al iubirii; înseamnă a intra în logica lui Isus care se apleacă pentru a spăla picioarele Apostolilor, şi care le spune discipolilor Săi: ‘Ştiţi că cei care conduc popoarele le domină… Între voi să nu fie aşa’ – tocmai motoul adunării voastre! ‘Între voi să nu fie aşa. Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie slujitorul vostru şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul vostru’… Să ştiţi să exercitaţi mereu autoritatea însoţind, înţelegând, ajutând, iubind; îmbrăţişându-i pe toţi şi pe toate, în special persoanele care se simt singure, excluse, aride, periferiile existenţiale ale inimii umane. Să ţinem privirea îndreptată spre Cruce: acolo se situează orice autoritate în Biserică, unde Cel care este Domnul se face servitor până la dăruirea totală de sine”.
Subliniind apoi eclezialitatea, Pontiful a afirmat: „Vocaţia voastră este o carismă fundamentală pentru drumul Bisericii şi nu este posibil ca o consacrată şi un consacrat să nu ‘simtă’ cu Biserica. O ‘simţire’ cu Biserica, ea care ne-a născut prin Botez; o ‘simţire’ cu Biserica ce are o exprimare filială în fidelitatea faţă de Magisteriu, în comuniunea cu Păstorii şi cu Succesorul lui Petru, Episcop de Roma, semn vizibil al unităţii… Vestirea şi mărturia Evangheliei pentru fiecare creştin nu sunt niciodată un act izolat sau de grup, şi orice evanghelizator nu acţionează, aşa cum amintea foarte bine Papa Paul al VI-lea, ‘în virtutea unei inspiraţii personale, ci în unire cu misiunea Bisericii şi în numele ei’. Şi continua Papa Paul al VI-lea: este o dihotomie absurdă a ne gândi să trăim cu Isus fără Biserică, să îl urmăm pe Isus în afara Bisericii, să îl iubim pe Isus fără a iubi Biserica. Să simţiţi responsabilitatea pe care o aveţi de a vă îngriji de formarea Institutelor voastre în doctrina sănătoasă a Bisericii, în iubirea faţă de Biserică şi în spiritul eclezial. Aşadar, centralitatea lui Cristos şi a Evangheliei Sale, autoritatea ca slujire de iubire, ‘a simţi’ în şi cu Maica Biserică: trei indicaţii pe care doresc să vi le las, la care unesc încă o dată recunoştinţa mea pentru opera voastră care nu este întotdeauna uşoară. Ce ar fi Biserica fără voi? I-ar lipsi maternitatea, afectul, duioşia! Intuiţia de Mamă”.
