Sărăcia cea mai rea nu permite traiul de zi cu zi

27.05.2013, Vatican (Catholica) - Membrii Fundaţiei „Centesimus Annus – Pro Pontefice”, înfiinţată acum 20 de ani de Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea, au fost primiţi sâmbătă după-masa de Papa Francisc, în contextul conferinţei lor internaţionale anuale. Tema din acest an a fost „Regândirea solidarităţii pentru muncă: provocările secolului XXI”. În discursul adresat audienţei, Episcopul Romei a subliniat că fundaţia are acelaşi nume cu enciclica publicată de Papa Ioan Paul al II-lea la aniversarea centenarului enciclicii „Rerum Novarum”, şi are, de aceea, doctrina socială a Bisericii ca ţel al analizei şi acţiunii sale.

„Regândirea solidarităţii”, a spus el, „nu înseamnă punerea la îndoială a Magisteriului recent, care, de fapt, îşi demonstrează tot mai mult viziunea şi relevanţa. Mai degrabă regândirea înseamnă după mine două lucruri: mai întâi combinarea Magisteriului cu dezvoltarea socio-economică, ce prezintă mereu aspecte noi, şi mai apoi ‘regândirea’ înseamnă a merge mai în profunzime, o reflecţie suplimentară, pentru a scoate în evidenţă valorile – solidaritatea în acest caz – ce reies din Evanghelie, adică din Isus Cristos, şi care au astfel un potenţial inepuizabil. […] Actuala criză economică şi socială adaugă urgenţă acestei ‘regândiri’.”

„Este un fenomen, asemenea şomajului, care se răspândeşte dramatic dincolo de zonele din Occident şi care extinde în mod alarmant graniţele sărăciei. Şi nu este sărăcie materială mai rea, aş dori eu să subliniez, decât cea care îl lipseşte pe om de câştigul pentru traiul de zi cu zi, lipsindu-l de demnitatea muncii. Acest ‘ceva greşit’ a ajuns să afecteze întreaga planetă. De aici nevoia ‘regândirii solidarităţii’, nu doar ca o simplă asistare a săracilor ci ca o regândire globală a întregului sistem, căutându-se căi de reformă şi de corectare într-o manieră consecventă drepturilor fundamentale umane. Acest cuvânt, ‘solidaritate’, care nu este văzut cu ochi buni de lumea economică – de parcă ar fi un cuvânt rău -, trebuie să îşi redobândească cetăţenia socială cuvenită.”

La sfârşitul discursului său, Sfântul Părinte a reiterat faptul că criza nu este doar una economică sau financiară, ci îşi are rădăcina într-o criză etică şi antropologică. „Goana după idolii puterii, profitului şi banilor, deasupra şi înaintea valorii persoanei umane, a devenit regula de bază de operare şi criteriul decisiv de organizare. S-a uitat şi încă uităm că deasupra logicii afacerilor şi parametrilor pieţii stă fiinţa umană şi că există ceva datorat oamenilor de către oameni, în virtutea demnităţii: oportunitatea de a trăi şi a participa activ la binele comun.”