Papa Francisc: În spatele războiului stă întotdeauna păcatul

02.06.2013, Vatican (Catholica) - „Războiul este nebunie. Este sinuciderea omenirii. Este un act de credinţă în bani, care pentru cei puternici ai pământului sunt mai importanţi decât persoanele”. Deoarece „în spatele unui război există întotdeauna păcatele: există păcatul idolatriei, există păcatul exploatării oamenilor, al sacrificării lor pe altarul puterii”. Papa Francisc, cu hotărâre şi claritate, în limbajul său simplu şi direct, a denunţat nebunia conflictelor care însângerează omenirea. A făcut-o de două ori în decursul a câteva ore, duminică dimineaţa, 2 iunie 2013. Mai întâi la celebrarea Liturghiei cu un grup de militari italieni răniţi şi cu rudele tinerilor care şi-au dat viaţa în misiuni de pace, mai ales în Afghanistan; şi apoi la rugăciunea Angelus, cu credincioşii adunaţi în Piaţa San Pietro, cărora le-a cerut o rugăciune în tăcere pentru cei căzuţi în război şi pentru rudele lor. Mulţimea a răspuns la invitaţia Pontifului cu un moment lung de tăcere.

Pontiful a primit aşadar în Capela din Domus Sanctae Marthae treisprezece soldaţi rămaşi cu răni de război în decursul ultimilor ani şi rudele victimelor, în total circa optzeci de persoane. Alături de ei s-au aflat cei doi voluntari care coordonează întâlnirile de ajutor promovate de ordinariatul militar pentru Italia. Papa Francisc a concelebrat Liturghia cu Arhiepiscopul Vincenzo Pelvi, Ordinar militar, şi câţiva capelani, şi la final s-a oprit timp îndelungat cu fiecare dintre cei prezenţi, pe care i-a îmbrăţişat şi mângâiat. A zâmbit pentru a-i încuraja şi s-a emoţionat ascultându-le relatările, unele dintre ele despre suferinţe enorme. Cu ochii în lacrimi, mulţi aveau la ei fotografii cu cei dragi decedaţi; alţii purtau în trup consecinţele unui conflict care în câţiva ani a făcut, doar între italieni, 52 de morţi şi o sută de răniţi.

La predică, Papa Francisc a vorbit liber, comentând lecturile zilei. „În prima”, a spus el referindu-se la pasajul din prima carte a Regilor (8,41-43), „am auzit rugăciunea regelui Solomon din ziua consacrării templului. El a spus: Doamne, acesta este pentru toţi. Şi a mai spus: Doamne, ascultă-l şi pe străinul care nu face parte din poporul lui Israel, dacă vine dintr-o ţară îndepărtată pentru numele Tău; ascultă-l”. Solomon dorea ca templul construit de el „să fie o casă universală, pentru toţi: casa universală a rugăciunii”. De aceea i-a cerut Domnului „să îi primească pe toţi cei care vin să se roage în acel templu: pe toţi”. Deoarece „Domnul aude rugăciunea tuturor”, a adăugat el.
Pontiful s-a oprit apoi asupra Evangheliei lui Luca (7,1-10), „în care Domnul aude în particular rugăciunea unui om. Acel centurion al cărui servitor era bolnav şi care i-a cerut lui Isus să îi vindece servitorul”. A subliniat că „Dumnezeul nostru este astfel: aude rugăciunea tuturor, dar nu este un Dumnezeu care aude rugăciunea tuturor ca şi când ar fi anonimi, nu; a tuturor şi a fiecăruia. Dumnezeul nostru este Dumnezeul celui mare şi Dumnezeul celui mic. Dumnezeul nostru este personal: aici suntem mulţi care ne rugăm, dar Dumnezeul nostru ne ascultă pe fiecare dintre noi, deoarece Dumnezeu ascultă cu inima, iubeşte cu inima”. „Domnul îi iubeşte pe toţi pentru că îl iubeşte pe fiecare; el are o relaţie cu fiecare; şi aude, ascultă rugăciunea fiecăruia”, a spus el.

În continuare a reflectat asupra războiului, adresându-se direct celor prezenţi: „Noi am venit astăzi să ne rugăm pentru defuncţii noştri, pentru răniţii noştri, pentru victimele acelei nebunii care este războiul: este sinuciderea omenirii, deoarece ucide inima… ucide iubirea. Deoarece războiul vine din ură, din invidie, din dorinţa de putere, şi de asemenea – o vedem de atâtea ori – din neliniştea după mai multă putere. Am văzut în istorie de atâtea ori că problemele locale, problemele economice, crizele economice din lumea întreagă, cei mari ai lumii vor să le rezolve cu un război”. De ce? „Deoarece pentru ei banii sunt mai importanţi decât persoanele; şi războiul este tocmai aceasta: un act de credinţă în bani; în idoli, în idolii urii; în idolul care te conduce la a-l ucide pe fratele tău; te conduce la a ucide iubirea”, a fost răspunsul Sfântului Părinte.

Legat de aceasta, Papei Francisc i-a venit în minte întrebarea adresată de Dumnezeu lui Cain, care din invidie l-a ucis pe fratele său, Abel: Cain, unde este fratele tău? „Astăzi putem auzi acest glas: Dumnezeu, Tatăl nostru, plânge pentru această nebunie a noastră, şi ne spune nouă tuturor: unde este fratele tău? Le spune tuturor puternicilor lumii: unde este fratele vostru? Ce aţi făcut?” De aici invitaţia la a-l ruga „pe Domnul să îndepărteze de la noi orice rău” şi la a repeta „cu durere, chiar cu lacrimi, cu lacrimile inimii: întoarce-te spre noi, Doamne, şi ai milă de noi, deoarece suntem trişti, neliniştiţi; priveşte suferinţa noastră şi durerea noastră, şi iartă-ne toate păcatele. Deoarece în spatele unui război există întotdeauna păcatele: există păcatul idolatriei, există păcatul exploatării oamenilor, al sacrificării lor pe altarul puterii… Suntem siguri că Domnul ne va asculta. Va face ceva pentru a ne da spiritul mângâierii”.