Să ne opunem culturii risipei, într-o lume în care comandă banii şi nu omul
06.06.2013, Vatican (Catholica) - Audienţa generală a Papei Francisc de miercuri, 5 iunie 2013, a fost dedicată Zilei Mondiale a Mediului. Acest eveniment promovat de Naţiunile Unite este o ocazie pentru a lansa „o puternică atenţionare cu privire la necesitatea de a elimina risipele şi distrugerea de alimente”. „Când vorbim despre mediu, despre creaţie, gândul meu se îndreaptă spre primele pagini ale Bibliei, la Cartea Genezei, unde se afirmă că Dumnezeu i-a pus pe bărbat şi pe femeie pe pământ pentru ca să îl cultive şi să îl păzească (cf. 2,15). Şi îmi pun nişte întrebări: Ce înseamnă a cultiva şi a păzi pământul? Noi cu adevărat cultivăm şi păzim creaţia? Sau o exploatăm şi o neglijăm? Verbul ‘a cultiva’ îmi aduce în minte grija pe care agricultorul o are faţă de pământ pentru ca să dea rod şi el să fie împărtăşit: câtă atenţie, pasiune şi dăruire!”
Pontiful a arătat că sarcina de a cultiva şi a păzi creaţia nu a fost încredinţată de Dumnezeu oamenilor numai la începutul istoriei, „ci fiecăruia dintre noi; este parte din proiectul Său; înseamnă a face să crească lumea cu responsabilitate, a o transforma pentru ca să fie o grădină, un loc locuibil pentru toţi”. „Papa Benedict al XVI-lea a amintit de mai multe ori că această misiune încredinţată nouă de Dumnezeu Creatorul cere să percepem ritmul şi logica creaţiei. Noi, în schimb, suntem adesea conduşi de mândria de a domina, de a poseda, de a manipula, de a exploata; nu o ‘păzim’, nu o respectăm, nu o considerăm ca un dar gratuit de care să avem grijă. Pierdem atitudinea de uimire, de contemplare, de ascultare a creaţiei; şi astfel nu mai reuşim să citim în ea ceea ce Papa Benedict al XVI-lea numeşte ‘ritmul istoriei de iubire dintre Dumnezeu şi om’. De ce se întâmplă aceasta? Pentru că gândim şi trăim în mod orizontal, ne-am îndepărtat de Dumnezeu, nu citim semnele Sale”.
A amintit apoi despre ecologia umană, strâns legată de ecologia mediului, despre care au vorbit mai mulţi Papi: „Trăim un moment de criză; vedem aceasta în mediu, dar mai ales vedem aceasta în om. Persoana umană este în pericol: acest lucru este sigur, persoana umană este astăzi în pericol, iată urgenţa ecologiei umane! Şi pericolul este grav, deoarece cauza problemei nu este superficială, ci profundă: nu este numai o problemă de economie, ci de etică şi de antropologie. Biserica a subliniat aceasta de mai multe ori; şi mulţi spun: Da, este corect, este adevărat… însă sistemul continuă ca înainte, pentru că ceea ce domină sunt dinamicele unei economii şi ale unor finanţe lipsite de etică. Cel care comandă astăzi nu este omul, este banul, banii comandă. Şi Dumnezeu Tatăl nu a dat banilor misiunea de a păzi pământul, ci nouă: bărbaţilor şi femeilor. Noi avem această misiune!”
Pontiful a afirmat cu tărie: „Bărbaţi şi femei sunt sacrificaţi idolilor profitului şi consumului: este ‘cultura resturilor’. Dacă se strică un computer este o tragedie, însă sărăcia, nevoile, dramele atâtor persoane ajung să intre în normalitate. Dacă într-o noapte de iarnă, aici aproape, pe Via Ottaviano, de exemplu, moare o persoană, nu este subiect de ştire. Dacă în atâtea părţi ale lumii sunt copii care nu au de mâncare, nu este subiect de ştire, pare normal. Nu poate să fie aşa! Şi totuşi, aceste lucruri intră în normalitate: faptul că unele persoane fără acoperiş mor de frig pe stradă nu este ştire. Dimpotrivă, o scădere de zece puncte la bursele din unele oraşe constituie o tragedie! Astfel persoanele sunt aruncate ca şi cum ar fi gunoaie”.
„Odinioară, bunicii noştri erau foarte atenţi să nu arunce nimic din mâncarea care rămânea. Consumismul ne-a indus să ne obişnuim cu superfluul şi cu risipa zilnică de hrană, căreia nu mai suntem în stare să îi dăm justa valoare, dincolo de simplii parametri economici… Hrana care se aruncă este ca şi cum ar fi furată de la masa celui care este sărac, a celui căruia îi este foame!” „În urmă cu puţine zile”, a spus în încheiere Papa, „în sărbătoarea Corpus Domini, am citit relatarea minunii pâinilor: Isus dă de mâncare mulţimii cu cinci pâini şi doi peşti. Şi concluzia textului este importantă: ‘Toţi au mâncat şi s-au săturat şi au strâns din ceea ce a rămas douăsprezece coşuri cu bucăţi’. Isus le cere discipolilor ca nimic să nu se piardă: Fără risipă! Şi este acest fapt al celor douăsprezece coşuri: De ce douăsprezece? Ce înseamnă? Doisprezece este numărul triburilor lui Israel, reprezintă în mod simbolic întregul popor. Şi acest lucru ne spune că atunci când hrana este împărtăşită în mod egal, cu solidaritate, nimeni nu este lipsit de cele necesare, fiecare comunitate poate merge în întâmpinarea necesităţilor celor mai săraci. Ecologia umană şi cea a mediului merg împreună”.
