Mărturie de viaţă şi de credinţă a Surorilor Baziliene la Cluj
13.06.2013, Cluj (Catholica) - Surorile Ordinului Sfântului Vasile cel Mare (OSBM), Provincia „Inima Neprihănită a Sfintei Fecioare Maria”, au aniversat, între 5 şi 8 iunie 2013, împlinirea a 20 de ani de la sfinţirea Mănăstirii „Sf. Macrina” din Cluj-Napoca, printr-un program variat ce a cuprins oficii de rugăciune, conferinţe spirituale – susţinute de pr. Marius Taloş SJ, pr. Cristian Langa şi pr. Henryk Urban SJ, programe artistice – prezentate de copiii Grădiniţei „Sf. Ana” a Surorilor Baziliene, precum şi emoţionante momente de mărturie.
Festivităţile au fost încheiate prin Sfânta Liturghie Arhierească celebrată de Episcopul eparhial de Cluj-Gherla, sâmbătă, 8 iunie 2013. La încheierea festivă a zilelor de sărbătoare au participat mulţi credincioşi, între care invitaţi veniţi de departe pentru a le felicita pe surori şi a le împărtăşi bucuria. Momentul celebrativ s-a bucurat de prezenţa Maicii Miriam Claire, Superioara Generală OSBM. De asemenea a fost prezentă sr. Mary OSBM din SUA, care, cunoscând comunitatea de Surori Baziliene din Cluj, a învăţat limba română pentru a le fi mereu aproape. Au fost prezente surori din întreaga Provincie Română OSBM, persoane consacrate din Ordinul Bazilitan cu pr. Laurian Daboc, Superior Provincial, Societatea lui Isus cu pr. Marius Taloş, Superior Regional, Congregaţia Surorilor Maicii Domnului, precum şi membrii ai Ordinului Terţiar Bazilitan cu pr. coordonator Emil Jurja OSBM.
La masa Sf. Altar, alături de Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, au concelebrat Mons. Mihai Todea, Vicar General eparhial, părinţi consilieri eparhiali, pr. Marius Furtună, capelan OSBM şi alţi peste 20 de preoţi. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Surorilor Baziliene, Sfânta Liturghie fiind cu adevărat un minunat imn de laudă şi închinare adus lui Dumnezeu cu recunoştinţă şi abandonare în harul şi lumina ce vine de la El. În cuvântul de învăţătură al Păstorului Eparhiei de Cluj-Gherla, după meditarea mesajului Evanghelic, a urmat o scurtă prezentare a istoriei comunităţii Surorilor Baziliene din Cluj-Napoca, istorie ce a fost pe larg expusă în biserică, cu imagini din apostolatul surorilor, în cele patru zile dedicate sărbătorii de 20 de ani a Mănăstirii „Sf. Macrina”. A fost descrisă mărturia de viaţă şi de credinţă adusă de Surorile Baziliene în aceşti ani, cu menţiunea că apostolatul lor, caracterizat la început mai ales prin cateheză, a făcut ca mulţi tineri şi tinere să aleagă calea vieţii consacrate, urmându-le exemplul luminos.
La moment aniversar, în semn de apreciere şi de mulţumire pentru cei 20 de ani de lumină spirituală, PS Florentin a dorit să ofere un semn Preacuvioasei Maici Superioare Provinciale, Valentina – Virginia Hădărău. În numele Eparhiei de Cluj-Gherla i-a decernat diploma omagială şi crucea „Sfântul Iosif” – medalie destinată personalităţilor care au o contribuţie specială la mersul înainte al Eparhiei. În cuvântul de încheiere a sărbătorii, Maica Valentina a mulţumit tuturor celor prezenţi la aniversarea de mulţumire oferită Bunului Dumnezeu „pentru toate darurile cu care ne-a copleşit în cei 20 de ani de când suntem în această mănăstire. Sunt ani încărcaţi de istorie, de sacrificii, de bucurii, de speranţe şi binecuvântări, pentru că, în pofida tuturor greutăţilor cu care ne-am confruntat la ieşirea la lumină în reorganizarea comunităţilor noastre, am simţit mereu mâna ocrotitoare a lui Dumnezeu şi grija sa paternă. El ne-a luminat mintea, ne-a întărit credinţa, ne-a călăuzit paşii.” (fragmente din amplul material publicat pe BRU.ro)